Medalia de aur cucerită azi de Andreea Ogrăzeanu (21 de ani) la Europenele de tineret de le Ostrava în finala probei de 100 metri (11,65) a impresionat toată suflarea atletismului românesc. Legitimată la CS Farul, eleva profesoarei Cristina Manea face parte dintr-un val de atlete de mare perspectivă, ea cucerind și aurul european de juniori în 2009, în proba de 200 metri.
Sorin Matei: „Ambiție, forță și valoare” „Andreea are un fizic excelent, viteză, forță, ambiție, iar datorită maiestriei antrenoarei, aceste calități au fost puse excelent în valoare. Odată cu trecerea timpului, politica noastră de a da încredere tinerilor dă roade. O felicit și cred că poate ajunge mult mai sus”, a declarat pentru ProSport președintele FRA Sorin Matei.
Dan Serafim: „Nici n-a apucat să vină la masă” Aflat în Cehia, antrenorul federal de aruncări Dan Serafim a trăit cu sufletul la gură finala Andreei. Șeful delegației României a explicat: „Andreea era extrem de bucuroasă că munca sa îi este răsplătită. Un mare merit îl are și antrenoarea Cristina Manea. Nici n-a apucat să vină la masa de seara pentru că a concurat și în semifinalele de la 200 de metri. Nu trebuie omisă nici medalia de argint a Cristinei Toma de la triplusalt”.
Ionela Tîrlea: „E un rezultat mare” Recordmena națională de la 100 m (11,30, 1999, Paris), Ionela Tîrlea îi prevede un viitor strălucitor Andreei. „E o probă foarte grea, eu am concurat mai târziu la 100 m, pentru că inițial marșam pe 400 m și 400 m garduri. O felicit pe Andreea, e un rezultat mare pentru atletismul românesc. Îi doresc să ia aur și la mondialele de tineret!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER