UPDATE: România a început cu stângul Campionatul Mondial de la Shanghai! Elevii lui Kovacs au condus și la trei goluri diferență (6-3), dar s-au văzut egalați și învinși pe finalul meciului. România – Australia, 8-9 ((2-1, 2-1, 3-3, 2-4), iar pentru români urmează meciurile cu Serbia și China.
Marcatori: România – C. Radu 2 goluri, Negrean 2, R. Georgescu 2, Kalman 1, Iosep 1. Australia – Miller 3, Roach 2, Campbell 2, Howden 1, Younger 1.
Următoarele două partide ale tricolorilor se vor juca în compania Serbiei (miercuri), respectiv a Chinei (vineri). Al doilea meci de luni, din grupa B, se va disputa între Serbia și China.
În primele două meciuri din grupa A, jucate tot luni, Ungaria a învins Muntenegru, cu 11-10, iar Spania a dispus de Kazakhstan, cu 18-5.
Clasată pe 7 la ultimul Mondial (Roma 2009), naționala României pornește în această dimineață (ora 7:00, live pe TVR 2), la Shanghai, cursa pentru menținerea la suprafața apei a poloului de înaltă clasă. Australia e primul adversar din Grupa B.
Elevii lui Istvan Kovacs s-au acomodat în cele patru zile cu diferența de fus orar (plus 5 față de București) și ieri au plonjat în premieră în bazinul acoperit care va găzdui competiția. „Are o capacitate de 5.000 de locuri și dimensiuni de 50 m pe 25 m, ca Bazinul din Oradea. Doar că are adâncimea de 4 metri! Dacă te duci la fund, acolo rămâi!”, a glumit Cosmin Radu, referindu-se la diferența de 1,5 m adâncime față de piscina din Oradea.
Cât despre australieni, jucătorii de la Antipozi nu se vor baza pe goalkeeperul Stanton, depistat pozitiv în primăvară, dar vor marșa pe forța unor jucători de top precum Campbell și McGregor.
Grupa A: Spania, Muntenegru, Ungaria , Kazahstan
Grupa B: Serbia, România, Australia, China
Grupa C: Croația, Canada, Brazilia, Japonia
Grupa D: Italia, SUA, Germania, Africa de Sud
– ocupanta primului loc în grupă merge direct în sferturi – În barajul pentru sferturi vor juca 2A – 3B, 2B – 3A, 2C – 3D, 2D – 3C
PROGRAMUL TRICOLORILOR Azi,7:00, TVR 2: România – Australia 20 iulie: Serbia – România 22 iulie: România – China ª meciurile se vor juca în bazin acoperit, din cauza umidității extrem de ridicate din Shanghai
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER