Au învățat din greșeli!** „Avem o revanșă de luat în fața lui Dinamo! Ne-a dat 10 goluri în 2 jocuri”

Au învățat din greșeli!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a plecat de miercuri spre Ploiești,
unde va disputa vineri partida cu Dinamo din prima etapă a noii
ediții a Ligii I.

„Primele etape sunt deosebit de grele, cel puțin aparent.
Mi-aș fi dorit ca unele din aceste partide să se dispute mai
târziu. Echipa se află în formare, cu mulți jucători noi și trebuie
să ajungem cât mai repede la omogenizare.Cu Dinamo avem o revanșă
de luat, cu ei am făcut cele mai slabe partide din ediția trecută,
am luat 10 goluri. Vom analiza unde am greșit și încercăm să nu le
repetăm. Am păstrat un nucleu de bază, de șapte, opt jucători. Cei
noi veniți îi apreciez ca jucători de valoare și ceea ce îmi doresc
este ca să nu se afirme individualități în detrimentul jocului de
echipă, chiar dacă sunt valori care pot decide soarta câte unei
partide”.

Echipa va
arăta total diferit

Chiar dacă transferurile reușite în această vară sunt considerate
reușite din punct de vedere al valorii individuale, tehnicianul
consideră că nu s-a rezolvat încă problema omului de gol.

„Sunt și atacanți care pot să facă diferența, unii din ei
sunt mai degrabă buni marcatori din poziția de mijlocași. Omul
autentic de gol ne lipsește încă și sperăm să-l găsim cât mai
curând. Poate să apară dintre jucătorii lotului actual, dar suntem
în tratative și cu un alt atacant, tot străin, care va veni
probabil peste câteva zile. Ce este sigur, este faptul că echipa va
arăta total diferit, mai dinamică. În trei, patru etape sper ca
fiecare să-și regleze ritmul și să se ajungă la o disciplină
tactică”,
a completat Ioan Ovidiu Sabău.

Marți seara, conducerea clubului a organizat prezentarea oficială a
lotului, în fața a câteva sute de suporteri. Foștii jucători și
noii sosiți au fost aclamați de aceștia și au făcut poze
împreună.

Lotul are următoarea componență:
Portari: Dragoș Balauru, Alessandro Caparco, Alin Goia
Fundași: Epaminonda Nicu, Alexandru Vagner, Sorin Ghionea, Lorand
Szilagyi, Mario Donadoni, Adrian Iencsi, Vișan Crețu, Halisson
Bruno Melo dos Santos, Milan Bortel, Borislav Topic
Mijlcași: Ciprian Vasilache, Robert Ilyeș, Florin Dan, Issa Ba,
Victor Astafei, Răzvan Pădurețu, Jamal Mohammed, Claudiu
Bumba
Atacanți: Celso Luis Honorato Junior ‘Celsinho’, Cleidimar
Magalhaes Silva ”Didi”, Moussa Kallisse, Salifou Fofana

Articol scris de Mihai VEREȘ

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×