UPDATE: Deși oficialii din cadrul FRF au declarat că meciul dintre Spania și Belgia trebuie să se joace azi, în cele din urmă partida a fost amânată pentru joi, de la ora 19.00. Meciul va fi transmis de Sport.ro Meciul Spania – Belgia, din cadrul Grupei B de la Campionatul European Under-19, care se desfășoară la Mogoșoaia, a fost întrerupt în minutul 15 din cauza furtunii, jucătorii și oficialii celor două echipei fiind trimiși la cabine.
Ofițerul de presă al FRF, Paul Zaharia, a declarat, pentru MEDIAFAX, că, în ciuda condițiilor meteo, toate cele patru meciuri trebuie să se dispute astăzi. „Toate meciurile trebuie să se joace azi. La ședința tehnică, arbitrii au fost informați că trebuie să aștepte oricât va fi nevoie și meciurile se vor amâna doar în condiții excepționale”, a spus Zaharia.
În momentul în care arbitrul englez Stuart Attwell a decis întreruperea meciului, Spania conducea cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Morata, în minutul 12.
În schimb, întâlnirea Serbia – Turcia, care s-a desfășoară de la aceeași oră, 19.00, la Berceni, nu a fost întreruptă.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER