Voința Sibiu este o echipă care a impresionat plăcut în ultimii ani. Cu trei promovări consecutive la activ, din Liga a IV-a până în primul eșalon, sibienii așteaptă cu nerăbdare debutul pe prima scenă, într-un meci ce îl vor disputa pe teren propriu tocmai cu Steaua București.
Cu toate acestea, oficialii Voinței sunt realiști și nu se hazardează în obiective, recunoscând că meciul cu Steaua e o misiune foarte dificilă pentru ei.
„Personal, sper să nu luăm bătaie la mai mult de două goluri. Totuși, nu am pierdut de foarte mult timp pe teren propriu și sper să respectăm tradiția, ar fi frumos să nu pierdem împotriva Stelei”, a declarat Ioan Hămbășan, finanțatorul Voinței Sibiu.
„Montăm scaune în fiecare zi” În urmă cu două zile, sibienii au adus de la Orăștie 3500 de scaune, pe care încearcă să le monteze până la meciul cu Steaua. Fanii Voinței contribuie și ei la montarea scaunelor, în speranța că vor putea intra în număr cât mai mare la partida cu Steaua.
„Din păcate, nu cred că vom putea juca cu stadionul plin, dar montăm scaune în fiecare zi și sper ca până la ora meciului să poată intra în jur de 9000 de suporteri pe stadion”, a mai spus Hămbășan.
Mai așteaptă întăriri Deși au reușit să transfere opt jucători până acum, cei de la Voința Sibiu își mai doresc să transfere și alți jucători. Unul dintre numele ce au fost vehiculate în ultimele zile pentru un transfer la Sibiu este Romulus Miclea, care și-a manifestat, la rândul lui, interesul pentru a juca la echipa de pe Cibin.
„Transferul lui Miclea se discută, trebuie să își facă și cei de la Mediaș analiza, pentru că nu au nici ei un lot foarte numeros. Noi îl dorim pe Miclea la Voința, dar avem timp să rezolvăm transferul până la finalul campaniei”, a încheiat finanțatorul Voinței.
1 eșec are Voința Sibiu pe teren propriu în ultimele sezoane.
Articol scris de Mihai Cinpoeru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER