Trei trofee ca jucător, două ca antrenor. Acesta este bilanțul lui Dorinel Munteanu până acum. După Cupa Balcanică obținută cu Inter Sibiu și două titluri cu Dinamo (1992) și Steaua (2005) ca jucător, Munti a luat campionatul și Supercupa antrenând Oțelul.
Ai crezut că în doi ani la Oțelul poți obține două trofee atât de importante? Aș putea spune că m-am gândit mereu la faptul că, având acest lot la dispoziție, pot obține performanțe. E o satisfacție extraordinară să vezi că munca depusă s-a materializat în aceste cupe.
În toamna lui 2009 se scanda „Demisia, demisia”, acum aceiași suporteri spun „Dorinele, asta e, ai făcut istorie”… Mă bucur că până la urmă le-am arătat că n-am venit doar pentru a mai bifa un club. Este posibil ca fanii să fi fost foarte atașați de fostul tehnician (n.r. – Petre Grigoraș) și de aceea le-a fost greu să accepte pe altcineva.
În cariera de fotbalist ai cucerit trei trofee, ca antrenor ai pus mâna pe două și ești abia la început. Ești mulțumit? Da! Dar promit să depășesc cât mai repede palmaresul din perioada în care eram pe gazon. Simt că această echipă încă nu și-a atins potențialul maxim.
Urmează un meci pe terenul unei nou-promovate, Petrolul… Fiecare partidă trebuie tratată cu maximă responsabilitate, indiferent de competiție. Veți vedea că jucătorii mei nu vor avea probleme de abordare, chiar dacă vor veni după Supercupă sau după un meci de Champions League!.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER