Universitatea tinde să devină o amintire, dar în același timp la Craiova se naște o idee pentru a păstra vie tradiția. Mai mulți oameni influenți din Bănie, majoritatea considerați dușmani ai lui Mititelu, se pregătesc să pună bazele unei noi echipe.
Ieri, Antonie Solomon, unul dintre adversarii cei mai puternici ai lui Adrian Mititelu, a fost repus în drepturi ca primar al Craiovei, după ce fusese suspendat în perioada petrecută în arest. Acesta ar urma să facă demersurile necesare pentru a o aduce în Bănie pe Juventus Colentina, rămasă în Liga a II-a tocmai datorită excluderii Universității.
Nu ar putea promova trei ani!
O a doua parte a planului ține de Victor Pițurcă (foto). Actualul selecționer a anunțat public că, în cazul în care va primi palmaresul echipei în schimbul celor șapte milioane de euro pe care Adrian Mititelu i le datorează, va reda istoria Universității primăriei. Și echipa nou-născută ar căpăta astfel identitate.
Singurele probleme pe care le-ar putea avea proiectul sunt legate de imposibilitatea de a promova din primii trei ani în Liga I, conform prevederilor FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER