Impresarul lui Gabriel Torje, Cristea Opria, susține că șansele ca mijlocașul dinamovist să mai plece din Ștefan cel Mare în această vară sunt din ce în ce mai mici, dar că există în continuare interes pentru acesta din partea unor formații europene.
„Există în continuare posibilitatea ca Torje să plece în această vară, dar șansele sunt mici. A existat interes din partea lui Lokomotiv Moscova, Hamburg, Wolfsburg. Cu toate aceste echipe am discutat, le-am trimis materiale, însă ne-au trimis tot felul de motive pentru care nu s-a mai făcut mutarea, ba că nu vrea antrenorul, ba că trebuie întâi să vândă un jucător ca să facă rost de bani, ba tot felul de alte motive. De aceea, nu mai vreau să dau numele echipelor cu care discutăm. Este bine pentru Dinamo dacă Torje va mai rămâne încă un an. Dacă nu va pleca în această vară, își va prelungi contractul”, a spus Cristea Opria la Sport.ro.
Opria a explicat și motivele pentru care transferul lui Luchin la Dinamo a fost blocat de Fisc, dar spune că situația va fi remediată în scurt timp de Marian Iancu.
„Am discutat cu domnul Badea și i-am transmis că transferul lui Luchin nu se poate face din cauza sechestrului. A fost trecut pe această listă pe data de 14 iulie. Inițial nu era între jucătorii blocați de Fisc, dar probabil au auzit de interesul lui Dinamo și s-au mișcat repede. Domnul Iancu se va mișca repede, va plăti datoria și va debloca jucătorii în cel mai scurt timp”, a spus Opria la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER