Jorge Costa va debuta la CFR într-un meci oficial chiar în fața propriilor suporteri. Echipa din Gruia va întâlni Astra, duminică, la ora 21.30.
„Am urmărit adversarul, știu că e o echipă agresivă care ne va pune probleme. În plus, nu au facut multe schimbări în formula de start, ceea ce îi face și mai puternici. Totuși, suntem nerăbdatori să debutăm în fața propriilor spectatori pentru că ne-am pregătit bine în această vară și vrem să arătăm asta. Vă asigur că CFR-ul de acum e mai puternic decât cel din sezonul trecut. E important să câștigăm acest meci, dar aș vrea să o facem într-o manieră cât mai spectaculoasă”, a spus Costa în cadrul unei conferințe de presă.
Tehnicianul „feroviarilor” a adăugat că echipa ploieșteană nu are secrete pentru el, urmând să mai facă o analiză video în cursul zilei de mâine.
În afara lui Bakary Sare, scos în afara lotului, CFR va avea trei jucători indisponibili pentru meciul din prima etapă a Ligii I, cu Astra Ploiești. Cadu este suspendat după eliminarea din finalul campionatului trecut, transferul lui Weldon nu este încă rezolvat, iar Kone urmează să aibă o discuție cu conducerea clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER