Australianul Cadel Evans a câștigat,** în premieră, Turul Franței! Contador, pe 5

Australianul Cadel Evans a câștigat,** în premieră, Turul Franței! Contador, pe 5
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciclistul australian al echipei BMC, Cadel Evans, a câștigat,
duminică, în premieră Turul Franței, impunându-se în fața
luxemburghezilor Andy și Franck Schleck, ambii de la Leopard
Trek.

Evans, în vârstă de 34 de ani, este primul rutier din emisfera
de Sud care câștigă Turul Franței.

Locul patru în clasamentul general a fost ocupat de francezul
Thomas Voeckler (Europcar), iar pe cinci a terminat câștigătorul
ultimelor două ediții, spaniolul Alberto Contador (Saxo Bank).

Ultima etapă din acest an, disputată pe distanța a 95 de
kilometri, între localitățile Creteil și Paris, a fost câștigată la
sprint de britanicul Mark Cavendish, care i-a devansat pe
norvegianul Edvald Boasson Hagen și pe germanul Andrei Greipel.

Cavendish, care s-a impus pentru a treia oară în carieră pe
Champs-Elysees, a ajuns la 20 de victorii în Turul Franței,
egalându-l astfel pe luxemburghezul Nicolas Frantz, care a reușit
această performanță în perioada 1924-1929.

Tricoul alb cu buline roșii pentru cel mai bun cățărător din
Turul Franței a fost câștigat de spaniolul Samuel Sanchez
(Euskaltel), iar Mark Cavendish (HTC) a primit tricoul verde pentru
cel mai bun rutier în clasamentul pe puncte.

Tricoul alb al celui mai bun tânăr i-a revenit francezului
Pierre Rolland (Europcar), cea mai bună echipă a fost Garmin, iar
francezul Jeremy Roux (FDJ) a fost desemnat cel mai combativ
rutier.

Primele zece locuri în clasamentul general au fost ocupate de
următorii cicliști: 1. Cadel Evans (Australia) 86h412:22, 2. Andy
Schleck (Luxemburg) la 1:34, 3. Frank Schleck (Luxemburg) la 2:30,
4. Thomas Voeckler (Franța) la 3:20, 5. Alberto Contador (Spania)
la 3:57, 6. Samuel Sanchez (Spania) la 4:55, 7. Damiano Cunego
(Italia) la 6:06, 8. Ivan Basso (Italia) la 7:23, 9. Tom Danielson
(SUA) la 8:15, 10. Jean-Christophe Peraud (Franța) la 10:11.

Un
erou discret

Victoria australianului Cadel Evans în Turul Franței marchează
triumful, la 34 de ani, unui campion atipic, discret și răbdător,
care și-a construit reușita pe perseverență și muncă, departe de
clișeele unui erou flamboaiant, se arată într-un material al
agenției France Presse.

Cadel Evans nu renuță niciodată. Și motorul său este
sufletul.

Sâmbătă, ochii săi albaștri erau plini de lacrimi: i-a dedicat
victoria fostului său antrenor, Aldo Sassi, decedat din cauza unei
tumori pe creier în decembrie 2010.

„El a crezut mereu în mine, mai mult decât am crezut și
eu. Sunt trist că nu este lângă mine. Anul trecut mi-a spus: «Sper
că vei câștiga Turul Franței, poți face acest lucru. Este cea mai
prestigioasă cursă. Dacă vei câștiga acolo, vei fi cel mai complet
ciclist al generației tale»”
, a spus Evans.

Cadel nu vorbește niciodată de îndoielile sale. „Voința
mea nu s-a schimbat niciodată, este aceeași de la 18 ani”
,
asigură el.

El a descoperit bicicleta foarte devreme, în primii săi ani,
într-o comunitate aborigenă din nordul țării, apoi într-o zonă
rurală din New South Wales. Însă pasiunea sa s-a oprit la opt ani,
după ce a fost lovit de copita unui cal în cap și a stat în comă o
săptămână. O grea operație pe creier i-a lăsat o mare cicatrice pe
craniu.

Pentru a reuși în ciclism, Cadel s-a exilat în Elveția începând
din 1998, în Romandia, apoi la Tessin.

Cele mai bune rezultate ale sale au fost mult timp pozițiile
secunde: în Dauphine 2007 și 2008, Fleche Wallonne 2007 și mai ales
în Turul Franței 2007 și 2008. Mulți au văzut în asta recunoașterea
talentului său dar mai ales limitele sale.

Australianul a învins toate prejudecățile în 2009, când a
câștigat titlul mondial la Mendrisio, la câțiva kilometri de casa
sa. El spune că acea lună septembrie a anului 2009 nu a fost un
declic.

Palmaresul său însă s-a schimbat din acel moment cu victorii în
Fleche Wallonne în 2010, în Tirreno-Adriatico și Turul Romandiei în
2011.

După treceri pe la T-Mobile și la belgienii de la Silence
(ex-Davitamon și Predictor), sosirea sa la formația
americano-elvețiană BMC, construită în jurul lui și a
personalității lui, a fost capitală.

Evans nu este un campion sigur de el și axat doar pe persoana
lui. El susține cauza Tibetului pentru a „nu se repeta ceea
ce s-a întâmplat culturii aborigene”
.

„Este mereu simpatic și atent cu echipierii
săi”
, spune despre Cadel, Jacques Michaud, membru al
stafului. „Nu lasă nimic la voia întâmplării, este foarte
meticulos”
, explică Amael Moinard, coechipierul
australianului.

Evans și-a pregătit sezonul pentru Turul Franței: a limitat
zilele de cursă, preferând să se pregătească în curse pe etape, în
special la Dauphine, unde contratimpul este identic cu cel din
Marea Buclă.

Cel mai în vârstă câștigător la Turul Franței (din anii ’20),
Evans i-a depășit pe luxemburghezii Andy și Frank Schleck, doi
frați prezenți pentru prima oară pe podiumul final. Andy este
pentru a treia oară consecutiv pe locul doi la Turului Franței.

Cadel Evans este născut la 14 februarie 1977, la Katherine
(Australia), are 1.74 metri, 68 de kilograme. El este căsătorit cu
o profesoară de muzică, Chiara Passerini, italiancă, pe care a
întâlnit-o în 2002.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×