România cu R de la Raț, M de la Mutu și Marica și I de la Giulești. Și cu S de la Sânmărtean sau Săpunaru. Am văzut după mult timp ceea ce speram, ceea ce doream, ceea ce aproape că nu mai credeam că e posibil. O echipă-tăvălug gata să moară la propriu pe teren, împinsă din spate de un public extraordinar. Organizați, dorindu-și, dăruindu-se, sacrificându-se.
Lui Răzvan Lucescu i-a ieșit totul. De la alegerea locului de disputare a meciului până la felul în care a alcătuit echipa. Meciul care a stat sub semnul revanșei. A tehnicianului față de toți contestarii, în frunte cu Mircea Sandu, cel care acum îl laudă, dar care în urmă cu o lună îl desființa. A revanșei lui Mutu față de el însuși, față de fotbal. A lui Marica, dar și a lui Raț. În ultimul timp între cei trei fotbaliști amintiți mai sus și Răzvan Lucescu au existat tensiuni. Mai profunde, mai la suprafață, mai fățișe sau mai reprimate. A fost un lanț al slăbiciunilor cu toată lumea bănuind pe toată lumea și la un moment dat suspectându-se fără limite. Momentul de ieri ar trebui să strângă naționala. În jurul lui Lucescu sau al oricui altcineva. Iar atmosfera pe care cu toți am câștigat-o în Giulești trebuie păstrată cu orice preț. Naționala asta trebuie să meargă mai departe și poate merge cu un public ca acesta și cu astfel de jucători. Să avem puterea să ignorăm conducători duplicitari, impresari interesați și diverse cercuri obscure de influență și presiune.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER