A fost conspirație în retrogradarea Timișoarei?

Există destui tâmpiți care cred sincer că mă bucur că Poli a fost retrogradată. Pentru ei precizez, deși n-ar trebui să o fac, că nu doar că nu mă bucur, dar chiar mor de ciudă. Mă afectează, mă deranjează și mă revoltă. Asta pentru cei interesați de starea mea personală, deși nu văd de ce ar fi cineva.

Există destui tâmpiți care cred sincer că mă bucur că Poli a fost retrogradată. Pentru ei precizez, deși n-ar trebui să o fac, că nu doar că nu mă bucur, dar chiar mor de ciudă. Mă afectează, mă deranjează și mă revoltă. Asta pentru cei interesați de starea mea personală, deși nu văd de ce ar fi cineva.

Dincolo de starea mea personală e însă meseria mea de ziarist. Care, spre deosebire de fanii dintre care am plecat, mă OBLIGĂ‚, dar aș fi făcut-o și dacă nu m-ar fi obligat, să analizez cât pot de obiectiv cazul. Să ascult ambele părți și să încerc să judec cu discernământ cazul. Să înlocuiesc Poli Timișoara cu Gloria Bistrița și să văd dacă aș spune la fel. Chiar dacă, nu mai e niciun secret cred, țin cu Poli și după ce am fost interzis ca ziarist pe stadion, acuzat pe nedrept de diverse blaturi de către club și chiar ușor amenințat…

Normal că îmi pun întrebări, dar încerc să vin și cu răspunsuri. Încerc să găsesc argumente, nu să imaginez posibilități. Atât cât îmi permit mintea și sursele. Hai să răspund la niște întrebări.

De ce s-a trezit acum Federația să respecte la sânge regulamentul, când ani de zile recunoaște că nu a făcut asta?

Mi-e greu să găsesc un răspuns logic, dar conștiința, și-apoi și meseria, mă obligă din nou să nu critic, ci să apreciez când se respectă regulamentul. Pot să spun că poate e prost regulamentul, dar nu că de ce s-a respectat, acum sau oricând. Probabil la presiunea UEFA, dar e irelevant.

De ce s-a început cu Timișoara când e clar că majoritatea echipelor sunt în colpas financiar?

Hai să punem întrebarea „De ce s-a început cu Gloria Bistrița?”. Sincer, din nou, nu conteaza cu cine s-a început câtă vreme s-a judecat corect (despre asta mai târziu). S-a început cu cinci echipe (fără să ținem cont de cazurile precedente din România), ce-i drept patru fără interes, dar ăsta nu poate fi un criteriu legal. Celelalte 13 sunt albe la lacrima? Probabil că nu. Cred că s-au pliat însă mult mai bine pe criteriile, poate uneori îndoielnice, necesare pentru licență. Chiar dacă au fentat, au fentat regulamentar. Iar dacă era retrogradată și Steaua de exemplu, cine era mai bucuros între bănățeni acum?

De ce a făcut apel Federația împotriva unui club membru al ei?

Asta mi se pare cel mai absurd. E din nou regulamentar, dar e absurd. Înțeleg că planează riscul pedepsirii de către UEFA, dar planează și riscul îngropării fotbalului românesc! Iar din absurditate nu poate fi scoasă situația decât dacă prima Comisie, care acordase licența, e pedepsită pentru că ar fi greșit acordând-o!

De ce e interdicție la apel?

Timișoara e în situația absurdă în care și-ar fi dorit să piardă licența în primă instanță că avea mai mult timp de pregătire pentru apel. Așa a luat licența, Duru a făcut apel în maximul permis de zile, iar pentru judecarea apelului a rămas extrem de puțin timp. Ce-i drept, nu știu cu ce putea veni în plus Timișoara. Dar nu e normal. Din păcate, din nou e regulamentar.

De ce n-a plătit Iancu datoria către Benfica?

Probabil pentru că n-a avut cu ce. Nici nu înțeleg exact ce contestă către Benfica? Suma? Nu mai vrea să o plătească deloc? De ce, că s-au adresat portughezii la FIFA? Adică nu le plătim banii pentru că s-au adresat unei comisii să le plătim banii? Și asta poate să ne scuze de datorie la licență? Nu ține, e greșeală managerială crasă, iar ignorarea ei (de multă vreme SE ȘTIA la club că asta e marea problemă) a dus în situația actuală! E ca și când îmi iau un Mercedes, nu dau un leu, iar după un an, când dealer-ul îmi ceruse banii în instanță, eu spun că nu-i mai dau tocmai pentru că s-a adresat instanței și a încălcat astfel contractul care prevedea înțelegerea reciprocă. Păi ce înțelegere, dacă n-am dat niciun leu?

De ce a făcut divizarea?

Sunt convins și acum că pentru a scăpa de datorii. Dar aici e posibil să mă înșel, problema e mai complicată. Posibil să poată demonstra că a fost doar o compensare de datorii, dar prea târziu față de cum o cere regulamentul. Un risc asumat de club probabil din lipsă de bani. Și oricum, chiar dacă era ok divizarea, era degeaba câtă vreme există și cazul Benfica.

Cine e în spatele unei eventuale conspirații?

Dacă ea există, nu poate fi pusă la cale fără să știe, dacă nu să fie pusă la cale de Mircea Sandu și/sau Dragomir. Mitică e prieten cu Iancu, deci rămâne Sandu. De ce nu spune Iancu asta? De ce acuză conspirații pentru conspirații, dar nu dă niciun un nume? De ce se mai teme? De retrogradare? Ba mai mult, îl scuză pe Mircea Sandu. Ok, nu e el, atunci cine? Marius Stan? O fi în Liga Campionilor, dar chiar atâta putere n-are. Borcea? Becali? Cine? Fără nume, e doar o poveste… FRF e plină de trișori, blatiști și corupți, dar ăsta e alt caz.

Merita Poli licența? Nu cred! Meritau cele care au luat? Nu cred! A fost un complot? Cred că au contribuit și războaiele permanente ale lui Iancu cu toată lumea, dar nu decisiv!

Cine e de vină?

1. Iancu, pentru că a greșit în cazul concret al licențierii și cred în continuare că e un mincinos, așa cum am mai scris 2. FRF pentru că a inventat acest sistem amatoricesc și falimentar în care se complace de ani de zile 3. LPF pentru că nu există practic, e doar o adunătură de oracole fără nicio idee despre ceea ce gestionează 4. Cluburile, pentru că-și tolerează aceste foruri și conducătorii lor 5. România, pentru că e plină de hoți, conspirații, interese, foloase necuvenite, corupție, blaturi, șmecheri. Aproape oricine găsește o portiță de a dribla regulament/lege/factură/etc, o folosește. Fie că vorbim de abonamentul de cablu, cumpărăturile la alimentară sau fotbal. De politică nu mai am chef de mult să vorbesc. Parcă numai pe teren nu se mai driblează.

Și acum singura întrebare cu adevărat serioasă în acest caz: ce facem? cum schimbăm ceva? Realist – nu ne sinucidem, nu ne dăm foc, nici nouă, nici celor care au retrogradat direct sau indirect echipa… E momentul în care Iancu își poate dovedi cu advărat implicarea la echipă fiind acum alături de ea și luând-o de la capăt. Iar suporterii la fel, doar că de ei nu mă îndoiesc…

P.S.: Ca și până acum, comentariile sunt deschis doar celor care sunt capabili de bun simț. Indiferent că sunt de acord sau nu cu ce am scris. Dacă mai aveți alte întrebări, voi încerca să vă răspund, doar cu răbdare, că sunt de 15 ore plecat și de 11 la muncă 🙂

P.S. 2: Imi cer scuze că n-am precizat clar de ce spun de celelalte patru echipe că sunt „fără interes”. Mă refeream la faptul că trei sunt deja retrogradate, iar a patra e Bistrița, o echipă mai puțin interesantă pentru publicul larg. Atât și nimic mai mult.

Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×