Sub presiunea a 20 de milioane de euro cu care s-au pomenit pe cap, campionii de la Oțelul s-au întărit pentru Liga Campionilor cu trei achiziții „bengoase”: Benga, Ljubinkovic și Frunză. 20 de milioane încasări, zero investiții, povestea Cenușăresei din Galați care merge la marele bal în straiele ei vechi începe să arate a deturnare de tip Urziceni. Cu Vasluiul încremenit în proiect, cu Timișoara în mijlocul unei conspirații mondiale, cu Dinamo care mai nou visează să devină Oțelul Galați și cu cele două clujene care pot fi candidate, dar deocamdată zboară sub radarul meu, logic ar fi ca Liga I să fie din nou după șase ani o afacere între Steaua și Rapid. Logic, spun, dar să nu uităm că aici intervine cel mai mare dușman al logicii, Gigi Becali.
Cel care a transformat Steaua într-un circ și care e hotărât acum să-și desăvârșească opera, făcând din Steaua un circ ambulant. Roni Levi oscilează între sisteme tactice, insistă pe tehnică, încearcă să readucă ștaiful unei echipe care știe să alerge, dar mai puțin să joace, însă ce va mai putea face când se va dezlănțui urgia televizată și nici binecuvântarea patriarhului nu-l va mai putea proteja de vorba grea a unchiului patronilor de la Steaua?
Steaua a adus doi tineri interesanți, Costea și Popa, un nou Bogdan Stancu care s-a cam ofilit în arșița Bărăganului, Rusescu, și câteva incertitudini. În timp ce discursul șefului Stelei vizează doar succesul imediat și imperativ, iar cel al lui Copos evită presiunea marelui obiectiv pentru sezonul viitor, strategiile de transfer ale celor două cluburi par a spune exact contrariul. Steaua a luat tineri de viitor, Rapid vorbește de proiect pe patru ani cu „babe” ca Alexa, Apostol, Burcă, Teixeira sau Surdu, cu care-ți zici mai degrabă „acum ori niciodată”.
Fairplay desăvârșit între Steaua și Rapid. Fiecare a decis să plece în noul sezon din start cu un cartonaș galben: Steaua după ce se desparte de cei mai buni jucători ai săi din finala Cupei, Dică și Bănel, Rapid după ce își ia la revedere de la cel mai bun cuplu de mijlocași centrali din țară, Spadacio-Lazăr. Dar, să încheiem într-o notă tonică, preluând ultimul banc ostășesc emis de MapN: provincia își păstrează supremația, câștigă Steaua campionatul!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER