Apus de soare

Dacă în precedenții 100 de ani de dinainte de 1989 s-ar fi construit în ritmul în care s-a construit în ultimii 20, România ar fi fost oaza africană a Europei, iar sloganul turistic ar fi fost „Descoperă jungla carpatică”. În aceste condiții, ce se întâmplă cu cel mai bun stadion și pe care s-au obținut cele mai mari performanțe, stadionul Steaua, este o bătaie de joc pentru care ar trebui să cerem brevet internațional.
Gigi Becali are toate motivele să se arate nemulțumit de chiria cerută. Însă el a semnat un contract și trebuie să-l respecte, plătind datoriile. Cum ar fi fost ca persoanele care i-au vândut terenurile să denunțe acele contracte, văzând la un moment dat evoluția pieței imobiliare.
E firesc să se ajungă la o renegociere. Iar Ministerul Apărării trebuie să coboare drastic din pretenții, pentru că nu se poate ca pe Național Arena să găsești condiții financiare mai avantajoase. Plus că Steaua înseamnă mult mai mult pentru români decât niște parlamentari, un Victor Ciutacu și chiar un demnitar de cel mai înalt rang. Sunt câteva exemple care ne arată că statul știe să fie și generos: ani de zile am aflat de prețurile nesimțit de mici de la bufetul Parlamentului, am putut vedea ce chirie amuzant de mică plătește la stat de o grămadă de ani un gardian al exceselor cu ochelari unidirecționali și am ascultat dezgustați ce sume modice plătesc noii ceaușei pentru a se lăfăi în binele nomenclaturiștilor pe care i-au înlocuit după ’89.
După ce a trecut relaxat de la „ciobane opărit” la „patroane”, Mihai Stoica face aceeași tranziție între extreme fără să clipească de la „Ghencea, Templul Fotbalului Românesc” la nevoia de progres pentru Steaua, care le-a făcut și pe Arsenal, și pe Juventus să renunțe la vechile lor stadioane. În primul rând că acele arene care au fost părăsite de Arsenal și Juventus chiar erau vechi, în timp ce Steaua exista (îmi vine să trec deja trecutul) doar din 1974. Iar Arsenal a plecat de pe Highburry, unde juca meci de meci cu casa închisă și totuși avea zeci de mii de cereri suplimentare de abonamente. Lucru care nu se întâmpla la Steaua când câștiga Cupa Campionilor, dar acum da, când navighează în zona locurilor 4-6 în campionat, iar fanii sunt dezgustați de războiul din timpul meciurilor dus de ultrași cu unchiul patronilor.
Fără abonați, fără faimosul său stil ofensiv, fără imn, fără respect pentru jucătorii vechi (vezi declarațiile unchiului patronilor în privința lui Nicoliță), fără stadionul pe care a trăit cele mai frumoase momente ale istoriei sale, fără respect pentru legende și chiar fără palmares, după cum susțin unele voci, Steaua tinde să aibă identitatea Omului Invizibil. Dar nu e chiar așa. L-am văzut în timpul unui amical recent pe Mihai Stoica mângâindu-și cu nesaț inițialele numelui său de scenă, MM, imprimate pe tricoul Stelei.