Dinamo a debutat cu un semieșec în acest sezon al Europa League. Elevii lui Liviu Ciobotariu nu au reușit decât un egal, în Ștefan cel Mare, cu NK Varazdin.
„Câinii” au condus cu 2-0, însă croații au lovit de două ori în finalul primei reprize. Dinamo a avut șansa victoriei, însă Dănciulescu a ratat un penalty în partea secundă.
„Am fost români, din păcate. Nu e vorba de echipă, nu e vorba de valoare scăzută, atitudinea ne-a scos din joc. Tot la educația jocului ne întoarcem, nu discutăm despre bani, despre valoare.
După ce ai 2-0 nu ai voie să joci așa, e o greșeală generală. Dacă nu vom învăța din aceste greșeli, nu vom mai învăța niciodată. Trebuie să ne aliniem la un nivel de educație, aici suntem complet deficitari.
Sufăr pentru că pentru atât de puțin pierdem atât de mult. Ne-am blocat, ne-am oprit, a urmat o descumpănire în a doua repriză. Adversarul a fost destul de modest. Eu m-am gândit la 2-0 că puteam lua parte la acest scenariu.”, a declarat Dragoș Săvulescu la Fanatik Show.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER