Rezultatele dezastruoase obținute la examenul de Bacalaureat de elevii care au terminat liceul în această vară l-au șocat pe Adrian Mutu, care a decis să le ofere o motivație suplimentară celor picați în prima sesiune.
Brilianul a dezvăluit pentru Libertatea că va premia elevul care va obține cea mai mare notă în sesiunea de toamnă cu o excursie de neuitat la Cesena.
„Cel care va obține cea mai mare notă la sesiunea din toamnă va primi un premiu din partea mea: o excursie la Cesena. Sâmbătă se urcă în avion, vine la mine, vizităm orașul, luăm masa la restaurant, stăm la taclale. Duminică mergem la stadion, eu pe teren, el în tribună. Îl asigur că va fi o experiență de neuitat. Singura condiție e să învețe foarte bine și să aibă cea mai mare medie la Bac. Dacă sunt mai multe note de zece, tragem la sorți câștigătorul. Vă urez baftă!„, spune Mutu în Libertatea.
„Briliantul” consideră că generația din care a făcut parte acorda o importanță mult mai mare studiului.
„Nu mi-a venit să cred când am auzit câți elevi au picat Bac-ul. Parcă mai bine se învăța pe vremea mea. Până și eu, care am urmat o carieră sportivă, n-am neglijat acest test. Îi mulțumesc tatălui meu, care, profesor fiind, nu m-a lăsat să fac această greșeală„, a mai spus Mutu.
Mai muți fotbaliști români vor participa la sesiunea de BAC din septembrie, iar Dănciulescu și Zicu doi dintre cei care ar putea obține „bursa” oferită de Adrian Mutu. Cei doi nu au fost declarați respinși în prima sesiune, dar și-au amânat examenele din cauza cantonamentelor efectuate cu echipele de club.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER