Steaua s-a întărit serios în această săptămână, după ce a reușit să-i legitimeze pe Mihai Costea, Alex Bourceanu și Stefan Nikolic.
Cu toate acestea, Gigi Becali anunță încă două transferuri: Florin Costea și Andrei Prepeliță, de la Craiova.
„Luni se face transferul lui Florin Costea. Am vorbit și cu Mititelu, mi-a zis așa: ‘Băi, Gigi, mai bine ia-l tu, decât să ajungă pe la alții, care n-au fost fair-play cu mine'”, a spus patronul Stelei.
Alături de Florin Costea, și Andrei Prepeliță va ajunge la gruparea roș-albastră
„M-am înțeles cu băiatul, o să-i dau 200.000 de euro în plus la tot contractul, care va fi pe trei ani, pentru că vine liber. Pe Prepeliță mi-au spus Iordănescu și Hagi să-l iau. Eu fac ceea ce spun ei, pentru că zic ei că sunt specialiști”, a mai spus Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER