Mourinho (foto) și-a făcut încălzirea pentru noul sezon. Antrenorul lui Real Madrid a fost alergat de 200 de fani chinezi într-un mall, care nu voiau decât să facă o poză cu el.
Real se află în aceste zile în China, unde mâine va juca un meci amical cu Guangzhou Evergrande. Iar „galacticii” sunt atât de iubiți în Asia, încât sunt pur și simplu sufocați de câte ori ies din hotel. Ultimul care s-a „bucurat” de dragostea chinezilor a fost chiar antrenorul Jose Mourinho. Ieri, portughezul a vrut să iasă din hotelul în care e cazată delegația spaniolă, dar l-au pus pe gânduri sutele de fani care stăteau în fața stabilimentului așteptându-și idolii. Așa că oamenii de ordine au schimbat strategia și au decis să-l scoată pe Mourinho din hotel pe altă ieșire, cu trecere printr-un mall.
Proastă idee. Imediat, aproximativ 200 de chinezi l-au reperat pe Jose și au început să alerge spre el, urlând cât îi țineau puterile. Speriat, dar în același timp distrat, „The Special One” a rupt-o și el la fugă, reacția lui luând prin surprindere forțele de ordine, care, evident, au luat-o la fugă pentru a nu-l scăpa din ochi pe antrenorul Realului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER