David Rozehnal a jucat 75 de meciuri pentru Paris Saint Germain, între 2005 și 2007, iar anul trecut a câștigat titlul în Ligue 1 cu Lille. Fundașul ceh este sceptic în ceea ce privește viitorul echipei pariziene, deși șeicii care patronează legendarul club francez au făcut reușit o serie impresionantă de transferuri cu care vor să atace titlul la anul în Franța.
Într-un interviu acordat L’Equipe, Rozehnal a declarat: „Și Manchester City a abordat aceeași tactică și nu a cîștigat nimic în primii doi, trei ani. Sincer, nu știu care va fi rezultatul la PSG. E drept că au achiziționat mulți fotbaliști valoroși, dar eu sunt de părere că e mai bună o echipă valoroasă prin forța grupului, prin tăria mentală. Chiar dacă iei jucători de zeci de milioane de euro, asta nu îți garantează succesul”.
Manchester City a ținut prim-planul ultimelor perioade de mercato din fotbalul mondial, dar deși au risipit zeci de milioane de euro pe fotbaliști de renume, „cetățenii” nu au reușit să câștige decât Cupa Angliei, în 2011, deși și-au propus accederea în grupele Ligii Campionilor și chiar titlul în Premier League.
În această vară, la PSG au sosit fotbaliști în valoare de aproape 100 de milioane de euro!
ACHIZIȚIILE LUI PSG
Mohamed Sissoko (mijlocaș) – 8 milioane € Salvatore Sirigu (portar) – 3,5 milioane € Blaise Matuidi (mijlocaș) – 10 milioane € Jeremy Menez (atacant) – 8 milioane € Milan Bisevac (fundaș) – 3,5 milioane € Kevin Gameiro (atacant) – 11 milioane € Nicolas Douchez (portar) – gratis Javies Pastore (atacant) – 40 de milioane €
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER