Noua achiziție a Stelei, Prepeliță, baleiază pe scara opiniilor de la o extremă la cealaltă. De la cățăratul pe capotă auzim că „Prepe” va fi „noul dirijor al Stelei”, sentință venită de la un personaj care crede probabil că Celibidache este o exclamație despre unul care e cam „libidache”. Din oază, Olăroiu pufăie a lehamite, spunând că fostul căpitan al Craiovei „nu e nici cal, nici măgar”. Poate că Prepeliță e dromader, ca-ntr-o clasică fabulă orientală. Ca adept al unui vechi Extremist de Centru, cred că adevărul despre Prepe se află pe la jumătatea drumului dintre Mecca și Pipera.
Prepeliță nu este un mijlocaș ofensiv, dar nu e nici atât de univalent ca Rădoi. Englezii i-ar pune ștampila „box to box”, moment în care Gigi ar crede că „Prepe” are și ceva din Bute. Cu Prepeliță și Bourceanu în centru, Steaua cred că are un miez mai bun decât Rapid cu Alexa și Apostol în variantă actuală, dar totodată și unul mai limitat decât perechea excelentă a CFR-ului cu Mureșan și Renan. Cât despre afirmația de pe capotă că Steaua a devenit invincibilă cu Bourceanu și Prepeliță, ea ar putea avea durata de viață a unei drosofile, până la meciul cu Universitatea Cluj. Pentru idealul invincibilității ar mai lipsi totuși o piesă în puzzle‑ul Stelei, Ceaușescu. Cu Vali Ceaușescu, un alt om cu suflet bun ca și Gigi Becali, și cu fotbaliștii aceștia extraordinari, Steaua ar putea reedita cei trei ani și ceva din momentul de apogeu al dictaturii în care a dat o grămadă de victorii consecutive peste plan la hectar.
Vine „Prepe”, este dat afară Băjenaru. Cu tot respectul pentru fostul mijlocaș al Gloriei, pe care îl apreciez foarte mult, expulzarea lui după 150 de minute de joc la Steaua îmi aduce aminte de șansele pe care le primește o pereche de chiloți în garderoba lui Beckham.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER