Age of Empire în roșu și alb

Redactor:
Matei Udrea
Au fost câteva triumvirate celebre în istorie și toate au sfârșit la fel. De fiecare dată, pe eroii evenimentelor respective i-a unit inițial și i-a învrăjbit, în final, același lucru: setea de putere. Mutând planul de la zbuciumul politic al Imperiului Roman la agitația măruntă din birourile dinamoviste, e interesant de văzut dacă parteneriatul din „Ștefan cel Mare" va avea alt epilog decât cel al „aliaților" Octavian - Antoniu - Lepidus. Deocamdată, evenimentele urmează - respectând, desigur, proporțiile - firul epic de acum două milenii. Badea, Borcea și Săvulescu, cei trei acționari care-și împart momentan puterea la Dinamo, s-au desprins dintr-un grup de „senatori" care, până la un punct, a încercat să gestioneze al doilea mare imperiu fotbalistic al României, după Steaua. Ca în scenariul unui remake de slabă factură după povestea de acum 2.000 de ani, Dinamo a depășit deja perioada armistițiului între cei trei și a ajuns acum în zona micilor contre de culise.

Au fost câteva triumvirate celebre în istorie și toate au
sfârșit la fel. De fiecare dată, pe eroii evenimentelor respective
i-a unit inițial și i-a învrăjbit, în final, același lucru: setea
de putere. Mutând planul de la zbuciumul politic al Imperiului
Roman la agitația măruntă din birourile dinamoviste, e interesant
de văzut dacă parteneriatul din „Ștefan cel Mare” va avea alt
epilog decât cel al „aliaților” Octavian – Antoniu – Lepidus.
Deocamdată, evenimentele urmează – respectând, desigur, proporțiile
– firul epic de acum două milenii. Badea, Borcea și Săvulescu, cei
trei acționari care-și împart momentan puterea la Dinamo, s-au
desprins dintr-un grup de „senatori” care, până la un punct, a
încercat să gestioneze al doilea mare imperiu fotbalistic al
României, după Steaua. Ca în scenariul unui remake de slabă factură
după povestea de acum 2.000 de ani, Dinamo a depășit deja perioada
armistițiului între cei trei și a ajuns acum în zona micilor contre
de culise.

De aici înainte, pentru că suntem doar la jumătatea „filmului”, nu
mai putem decât să anticipăm. Cine, dintre cei trei acționari
dinamoviști, va juca rolul nefericitului Lepidus, primul scos în
decor și exilat departe de centrul de putere? La prima vedere,
Săvulescu pare a fi într-o poziție vulnerabilă, chiar dacă momentan
face echipă cu Badea împotriva lui Borcea. Lucrurile sunt în
mișcare, taberele caută să-și câștige cât mai mulți aliați înainte
de ce se anunță a fi o luptă finală pentru putere. Borcea își
provoacă rivalii și‑și strânge aproape clanul Becali, iar ceilalți
rămân într-o defensivă activă, cu sprijinul tăcut, dar puternic, al
ministerului în umbră. Toată drama, derulată pe fondul unei
prăbușiri fără precedent a clubului cufundat în probleme
financiare, dezorganizare, contraperformanțe și o slăbire dramatică
a calității în plan sportiv.

Dar, așa cum spune însăși definiția cuvântului „triumvirat”,
lucrurile nu sunt tocmai cum par, pentru că „înțelegerea, formală
sau informală, prevede că toți trei trebuie să fie egali în
drepturi, iar în realitate acest obiectiv n-a fost niciodată
atins”. Altfel spus, unul este „mai egal” decât ceilalți. În cazul
rivalității Octavian – Antoniu – Lepidus, se știe cine a fost, până
la urmă, „mai egal” decât ceilalți. La Dinamo, zarurile n-au fost
încă aruncate.

Pentru a încheia în același parfum de „Age of Empire”: romanii
aveau obiceiul să „se scoată”, de fiecare dată, printr-o lovitură
magistrală, rezolvându-și crizele interne cu câte o comoară
înșfăcată de prin vecini. Dinamo are șansa azi să-i imite și aici,
eliminându-i pe croații de la Varazdin și făcând încă un pas spre
grupele Europa League, adică spre milioanele de euro ale UEFA care,
măcar pe termen mediu, pot astâmpăra seceta de galbeni din
împărăția roș-albă.

Redactor:
Matei Udrea
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Surpriză uriaşă! Andrea Mandorlini este aproape de o revenire şocantă, la o lună după ce a fost la un meci din Superliga: cu ce club negociază
Surpriză uriaşă! Andrea Mandorlini este aproape de o revenire şocantă, la o lună după ce a fost la un meci…
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×