Mijlocașul Tiberiu Bălan a declarat, joi, într-o conferință de presă, că orice meci al primei reprezentative este important, chiar dacă viitorul adversar va fi naționala statului San Marino, deoarece formația pregătită de Victor Pițurcă are nevoie de omogenitate.
„Din punctul meu de vedere, orice meci este important pentru echipa națională mai ales pentru că e un val nou de jucători și este nevoie de omogenitate. Pentru noi este important meciul. Ne-am fi dorit să se joace meciul cu Argentina, dar nu s-a putut și nu mai erau alte echipe împotriva cărora să jucăm”, a spus Bălan.
Tiberiu Bălan a afirmat că evoluțiile din ultimul an l-au convins pe selecționerul Victor Pițurcă să-l convoace din nou la echipa națională. „Așteptam să revin. Am sperat să mai fiu convocat la echipa națională. Am avut un an bun și doar rezultatele mele m-au adus aici. Nu am fost convocat mai des pentru că am avut două accidentări grave, apoi au fost revenirile mele la Sportul în Liga a II-a, după care am fost împrumutat. Doar prin evoluțiile mele pot să mai vin aici”, a completat Bălan.
Mijlocașul echipei Sportul Studențesc a precizat că România mai are șanse de calificare la turneul final al Campionatului European din 2012. „Mai avem șanse de calificare. Cred că meciul cu Franța o să fie deosebit mai ales că România nu are un asemenea stadion. Cred că vor fi 50.000 de spectatori și va fi un moment istoric pentru orice jucător. Se poate întâmpla ca impactul cu noua arenă să fie mare la meciul cu Franța, mai ales că nu am disputat niciun meci acolo, dar majoritatea jucătorilor am evoluat în cupele europene și suntem obișnuiți cu astfel de stadioane. Totuși, e cu dus și întors”, a subliniat Bălan.
Tiberiu Bălan s-a arătat impresionat de jucătorii convocați de selecționerul Victor Pițurcă de la reprezentativa Under-19: „Jucătorii tineri sunt buni, cu perspective. Dacă vor continua pe același drum pe care l-au demonstrat la echipa mare, pentru că nu e ușor să treci de la juniori direct la echipa de seniori, vor ajunge departe. M-au impresionat și îi felicit pentru cum s-au prezentat la antrenamentele foarte grele”.
În perspectiva preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, Bălan crede că România se va lupta cu Olanda și Turcia pentru primele două locuri. „Pornim toți cu șanse egale. Sunt două echipe puternice cu care trebuie să fim la peste sută la sută pentru a avea rezultate, mă refer la Olanda și Turcia”, a conchis Bălan.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER