Să luăm ce-i bun din „dubla” lui Dinamo cu Varazdin: atacul „câinilor” e unul care ar putea face față în grupele Europa League. Cu „bătrânii” Dănciulescu și Marius Niculae în centru, cu Torje și Alexe „tocând” mereu pe flancuri apărarea adversă, Dinamo a înscris de patru ori în poarta croaților și o putea face încă de cel puțin patru! Dănciulescu e pe final de carieră, dar nu și-a pierdut concentrarea, simțul golului. Niculae are și el execuție, forță, chiar dacă la el se vede cu ochiul liber o scădere față de perioada vârfului de formă a carierei. Torje e cel mai bun dinamovist, aleargă mult, e unul dintre puținii care driblează, șutează bine la poartă, dar stă mai prost cu centrările. Alexe are potențial, dă impresia că la un moment dat „va exploda”, însă, din păcate, nu a făcut-o până acum. Și nu l-a ajutat nici creasta în meciul cu Varazdin!
Asta ar fi partea bună, iar la rele putem pune faptul că Dinamo nu dispune de un coordonator care să ducă mai repede mingea în față și, mai grav, are o apărare bezmetică, haotică, neserioasă, care induce neîncredere întregii echipe. Cu Scarlatache revenit după ce fusese expulzat în Azerbaidjan și cu Moți, nesigur, gafeur în ultimii ani, după revenirea din Italia, defensiva „câinilor” se clatină aproape la fiecare meci.
Să vină salvarea lui Dinamo de la Dorel Stoica? Olteanul poate acoperi bine mijlocul terenului, se așteaptă de la el și pasa decisivă, și șutul la poartă, dar poate juca și în centrul defensivei, unde Moți sau Scarlatache trebuie să mai fie lăsați pe bancă pentru a-și analiza prestațiile slabe și implicarea în joc. Pentru play-off, Dinamo are nevoie urgentă de siguranță în apărare și de o minte limpede la mijloc. Nu mai aduceți un Dorel?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER