Dacă Liga I a scăpat în mare măsură de aranjamente, Liga a II-a și Liga a III-a abundă de partide a căror învingătoare se știe dinainte. Sezonul trecut, Argeșul Mihăilești ar fi oferit două tone de carne celor de la Conpet pentru ca ploieștenii să le dea meciul.
În cadrul Adunării Generale a AJF Prahova de ieri s-a petrecut un eveniment interesant. Marius Zencenco, președintele formației de Liga a III-a, Conpet Ploiești, l-a interpelat pe Ionuț Lupescu, prezent la eveniment, pentru a-i solicita ca FRF să nu mai accepte reprimirea în Liga a III-a a echipelor care au retrogradat în sezonul anterior. Oficialul prahovenilor a făcut o dezvăluire incredibilă referitoare la una dintre echipele care au fost reprimite în ultimul moment în noul sezon. „Argeșul Mihăilești ne-a oferit sezonul trecut două tone de carne pentru a-i ceda meciul. Astfel de echipe nu mai au ce căuta în Liga a III-a”, a spus Zencenco. Pe teren, Conpet a învins Argeșul Mihăilești cu 2-0. „Zencenco nu e un om sănătos” În replică, Florin Dumitru, directorul echipei Argeșul Mihăilești, a spus: „Niciodată nu am propus vreunei echipe să facem blat. Puteam să ne desființăm, însă ne așteptam să fim reprimiți în Liga a III-a. Dacă Zencenco a făcut o astfel de afirmație, înseamnă că nu e un om sănătos. El are ceva cu noi de acum două sezoane, când nu i-am ajutat în lupta la promovare cu Juventus”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER