Primirea cetățeniei de către Pantilimon la echipa „cetățenilor” din Manchester este o știre mai specială decât cea a transferului lui Aguero la aceeași formație a lui Roberto Mancini. Și nu numai pentru noi. La echipa care aduce fotbaliști cu petrolierul, un transfer de 40 de milioane de lire, cum este cel al lui Aguero, este deja ceva firesc, uluitor e să cumpere un fotbalist cu 2 milioane. Nu contează că Pantilimon a fost adus să fie rezervă, City are fotbaliști care nu prind lotul de 25 de jucători ce trebuie comunicat pentru campionat și care primesc salarii însumate de 20 de milioane de lire pe an. Deci, fotbalist de două milioane, asta da extravaganță la City.
Transfer mai neașteptat al unui jucător român la o echipă de la clasa business a fotbalului mondial n-am mai pomenit, iaca, de 18 ani. Și atunci m-a lovit în moalele capului faptul că Răducioiu era luat la Milan, o echipă ce câștiga tot și finaliza acel sezon în care-l lua pe român cu un 4-0 în finala Ligii Campionilor cu Barcelona lui Cruijff, Romario și Stoicikov. Răducioiu n-a contat mai deloc, a marcat un gol cu Porto în Liga Campionilor, și cred că asta se va întâmpla și cu Pantilimon. Dar niște dușuri cu Aguero sau Toure Yaya, niște meciuri în cea mai frumoasă competiție a lumii, FA Cup, niște ședințe tehnice cu Mancini, nu pot fi refuzate când vii din Pantelimonul fotbalului european.
Fani ai lui Mancheter City, care așteaptă probabil ca un capitol din cele 1001 de nopți pe care le trăiesc cu șeicul să îl includă și pe Casillas la City, au replicat ironic la anunțarea achiziționării lui Pantilimon: e înalt, e român și îi e frică de „crosses” (cruci, dar și centrări în engleză), e clar că e Dracula. Dincolo de prejudecăți sau de teama reală a unui jucător de 2,02 față de centrări chiar în patria acestora, rămâne misiunea imposibilă a lui Pantilimon: să fie prezentat în viitor de presa engleză ca un compatriot al lui Dan Petrescu, și nu ca o verigă din lungul șir al eșecurilor românești în Premier League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER