Real Madrid și FC Santos au ajuns la un acord privind transferul lui Neymar, care va veni în Spania la finalul acestui an, după Campionatul Mondial al cluburilor, a anunțat, duminică, cotidianul spaniol Marca.
Publicația citată menționează că anunțul oficial va fi făcut săptămână viitoare și că cei de la Real Madrid au acceptat cererea jucătorului ca el să vină în Spania după Campionatul Mondial al cluburilor, ce va avea loc în decembrie, în Japonia.
„Anunțul oficial va fi făcut săptămâna viitoare, când vor fi prezentate detaliile unui acord potrivit căruia Neymar va veni pe Bernabeu pe 20 decembrie, la două zile după finalizarea CM al cluburilor”, scrie Marca.
Negocierile dintre cele două cluburi privind transferul internaționalului brazilian în vârstă de 19 ani au început la finalul sezonului trecut.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER