Selecționerul Victor Pițurcă a definitivat lista jucătorilor ce se vor deplasa în San Marino pentru meciul amical contra reprezentativei similare a acestei țări, programat miercuri, 10 august, de la ora 20.30 (21.30 – ora României), la Serravalle, informează frf.ro.
Dintre cei 25 de jucători convocați la Mogoșoaia, Marius Alexe nu s-a mai prezentat fiind accidentat, tot din cauza unor accidentări fiind nevoiți să plece din cantonament Iasmin Latovlevici și Paul Papp. Alți trei fotbaliști (Ionuț Năstăsie, Ciprian Brata și Nicolae Stanciu) s-au alăturat lotului de tineret, care va disputa marți, 9 august, la Loveci, un joc de pregătire contra naționalei U21 a Bulgariei, în timp ce Cristian Bălgrădean, Adrian Avrămia și Florin Ilie nu vor face deplasarea în San Marino.
În ceea ce-i privește pe jucătorii legitimați la cluburi din străinătate, dintre cei 10 convocați inițial vor onora convocarea doar cinci, Victor Pițurcă fiind nevoit să renunțe, pentru acest meci, la Cristian Săpunaru, Dorin Goian, Răzvan Raț, Costin Lazăr și Bogdan Stancu.
Delegația României va decola de pe aeroportul Henri Coandă, spre Rimini, luni, 8 august, la ora 11.00, urmând să revină în țară joi, 11 august, în jurul orei 14.00.
Lotul României este următorul:
Portari: Ciprian Tătărușanu (Steaua), Costel Pantilimon (Manchester City)
Jucători de câmp: Srdjan Luchin (Poli Timișoara), Bănel Nicoliță (Steaua), Florin Gardoș (Steaua), Gabriel Sebastian Tamaș (West Bromwich Albion), Vlad Iulian Chiricheș (Pandurii Târgu Jiu), Ștefan Radu (Lazio), Viorel Nicoară (CFR Cluj), Gabriel Mureșan (CFR Cluj), Doru Mihai Pintilii (Pandurii Târgu Jiu), Răzvan Cociș (FK Rostov), Tiberiu Gabriel Bălan (Sportul Studențesc), Cristian Tănase (Steaua București), Marian Cristescu (FC Brașov), Gabriel Torje (Dinamo București), Adrian Mutu (Cesena), Sorin Daniel Strătilă (Astra Ploiești), Alexandru Chipciu (FC Brașov), Ovidiu Herea (Rapid), Costin Curelea (Sportul Studențesc) și Ionuț Mazilu (Arsenal Kiev).
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER