„Noi-am-ars / Gazonul-din-Ghen-cea!”

Redactor:
Matei Udrea
„Nu simt nimic". Așa a răspuns Mihai Stoica, manager general la Steaua, când a fost întrebat de Ioana Cosma, la Sport.ro, dacă simte o strângere de inimă văzând cum arată gazonul stadionului din Ghencea.

„Nu simt nimic”. Așa a răspuns Mihai Stoica, manager general la
Steaua, când a fost întrebat de Ioana Cosma, la Sport.ro, dacă
simte o strângere de inimă văzând cum arată gazonul stadionului din
Ghencea. Înaltul oficial stelist a plecat, apoi, la negocieri cu
galeria, pentru a o convinge să susțină echipa. Nimic personal,
doar afaceri.

Acesta este epilogul unui lung proces de distrugere a celui mai
puternic club din România post-comunistă. Primul pas, făcut în
2003, a fost salutat cu entuziasm de fanii steliști, atunci când în
Ghencea și-a făcut apariția Patronul. Providențialul, bogătașul,
latifundiarul, atotputernicul capabil să readucă gloria clubului
intrat în declin după demilitarizare. Și Omul-tun a dat,
într‑adevăr, lovitura.
Nu are rost să recapitulăm drumul sinuos al roș-albaștrilor în
ultimul deceniu. Ignoranța a acționat însă ca un agent coroziv
extrem asupra tuturor simbolurilor care țin în viață o comunitate.
De la disprețul față de campionii de la Sevilla la lipsa de respect
față de suporterii alergați de gorile cu bâtele, de la invectivele,
rasismul și xenofobia îmbibate cu obscurantism de Ev Mediu
întunecat până la populismul deșănțat, de la folosirea clubului pe
post de agent electoral până la nepăsarea cu care s-a renunțat la
un stadion unde s-a scris o istorie infinit mai glorioasă decât
prezentul ridicol, toate au contribuit la prăbușire.
N-are importanță. Trecutul nu mai poate fi reparat, contează unde
s-a ajuns. Steaua a rămas fără teren propriu, fără casă, fără
suporteri, fără nimic. Fără inimă, fără suflet, fără identitate.
Pentru Steaua, „acasă” înseamnă acum Constanța, Cluj, Buzău și, la
antrenamente, Mogoșoaia. Sediul clubului s-a mutat la țară, într-o
vilă a patronului, dar poate că ar fi mai nimerit să se înghesuie
într-o rulotă atașată la autocar. Totul, în timp ce adevărata casă
e lăsată deliberat în paragină.

Din conglomeratul acesta de oameni recenți care compune stafful
roș-albaștrilor nu are cine să sesizeze importanța trecutului,
singurul capabil să legitimeze prezentul și să garanteze viitorul.
Gigi Becali e ultimul capabil să înțeleagă. N-are emoții, nici
amintiri. Pentru el, Ghencea nu e locul unde Pițurcă zguduia plasa
belgienilor de la Anderlecht în semifinala Cupei Campionilor, ci un
stadion prăfuit, o vechitură bună de pus la pământ. Bölöni nu e
luptătorul de la Sevilla, ci „un bozgor împuțit”. Lăcătuș nu e
simbolul viu al unui moment de glorie care ar trebui să inspire
respect și sentimente nobile, ci un argat care nu-și merită banii.
Palmaresul, culorile, titlurile, cupele – toate sunt o povară
stupidă. „Ce trecut? Ce foste glorii? Ce istorie? Prezentul
contează! Iar prezentul sunt eu!”.
Steaua trăiește zile de groază. Nu mai e nevoie ca în Ghencea să
vină golanii galeriilor adverse, pentru a da foc stadionului. E
suficient ca actualii șefi să-și pună niște fulare roș-albastre, să
se strângă pe marginea terenului și să scandeze cu inconștientă
exaltare: „Noi-am-ars/Gazonul-din-Ghen-cea!”.

Redactor:
Matei Udrea
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Florin Manea l-a descoperit în echipă la Rapid pe fiul lui Călin Georgescu!
Florin Manea l-a descoperit în echipă la Rapid pe fiul lui Călin Georgescu! "Mi se părea că-l cunosc. Eu l-am…
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×