Alexandru Pelici este omul care a reușit să readucă Sibiul pe prima scenă, și nu numai, pentru că în primele două etape Voința a impresionat, reușind o remiză cu Steaua și o victorie cu Astra. În afara gazonului, Pelici are o poveste fascinantă.
Născut în Timișoara, tehnicianul și-a descoperit de mic pasiunea pentru muzică și a fost la un pas să urmeze o carieră în acest domeniu. Fotbalul i-a schimbat însă planurile.
„Am crescut într-o familie de muzicieni. Mama mea a fost Mariana Drăghicescu, una din cele mai mari cântărețe de muzică populară din Banat. De la ea am moștenit această pasiune. Am și scos o piesă în memoria mamei mele, pentru că am promis acest lucru la moartea ei. Nu cred însă că voi mai scoate altele. Cu siguranță însă că, dacă nu aș fi jucat fotbal, acum făceam parte din lumea folclorului românesc”, a mărturisit Alexandru Pelici.
Tehnicianul le-a și cântat jucătorilor Voinței o piesă la petrecerea de după promovare, așa cum le-a promis înainte de „dubla” cu Năvodari.
„Nu pierdem cu Mureș și Mediaș”
În ceea ce privește viitorul apropiat în Liga I, Alexandru Pelici crede că Voința ar putea să rămână neînvinsă și după următoarele două etape.
„Am început foarte bine, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Ne-ar conveni să obținem patru puncte și în următoarele două etape, când vom juca acasă cu Mureș și în deplasare la Mediaș. Ar fi foarte bine pentru noi dacă am reuși acest lucru”, a mărturisit antrenorul Voinței.
Articol scris de Mihai Cinpoeru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER