Nici măcar respect

Un singur lucru lipsește dinspre Timișoara. Sau mai exact
dinspre patronatul Timișoarei. După excluderea din Europa și
retrogradarea din Liga I, am auzit de toate. Conspirații, acuze,
invective. Am văzut și documentele care probau, cică indubitabil,
nedreptatea care se făcuse. Le-au văzut și cei de la TAS, dar lor
li s-au părut totuși dubitabile. Un elvețian, un italian și un
portughez sau ce-or mai fi fost judecătorii de la Lausanne au zis
că retrogradarea e pe bune. Degeaba. Și după aia am auzit tot de
nedreptăți, s-a cerut motivarea tribunalului, războiul a continuat,
deși, practic, nu mai exista adversar. În plus, a început vânzarea
en-gros de fotbaliști, amenințările că finanțatorii se retrag, deși
tocmai retragerea lor prematură provocase în realitate toată
nebunia. Continuă lupta cu autoritățile locale și cu ANAF-ul. Ce
mai tura-vura, toată lumea are o vină, fie ea cât de mică, dar în
general foarte mare.

De parcă drama nu-i de-ajuns, transferurile sunt anunțate ca
lovituri de imagine și mari succese, uitându-se atunci când
Pantilimon semnează cu Manchester City, de exemplu, eșecul care a
îngropat aproape iremediabil imaginea Timișoarei. Iar de data asta
nu vorbesc doar de clubul de fotbal, ci de fotbalul pe plan
local.

Mi se pare însă incredibil că în orele de emisie, între zecile de
mii de cuvinte rostite, nu s-au regăsit niciodată, dar absolut
deloc, câteva atât de simple: îmi pare rău, am greșit, îmi cer
scuze, regret. Sau măcar una dintre variante. E un detaliu, poate,
vorbe care nu țin de foame, dar ar fi măcar o dovadă de respect. Ce
cuvânt depășit! Mie, spre exemplu, îmi pare rău că uneori m-am
lăsat păcălit de discursul aparent logic al celor care au îngropat
clubul, poate uneori prejudiciind pe altcineva. Niște scuze măcar
meritau zecile de mii de spectatori, miile de timișoreni care au
ieșit pe străzi pentru un club nemeritat de prost condus. În
schimb, continuă aberațiile fără sfârșit ale unui finanțator care
are o singură mare calitate: nu există altul mai bun ca el. De
fapt, nu există altul. Punct. La fel cum nu exista nici când a fost
acceptată de Timișoara această situație. La câte plusuri are
capitala Banatului, disponibilitatea oamenilor de afaceri de a
investi în sport nu se numără printre ele. Din fericire, situațiile
astea sunt trecătoare.