Dinamo trebuie să treacă de ucrainenii de la Vorskla Poltava pentru a juca în grupele Europa League, însă traseul „câinilor” în preliminarii ar fi putut fi unul mult mai facil.
La tragerea la sorți de saptămâna trecută, Dinamo a fost repartizată în grupa 2, alături de PSG, AS Roma, Anderlecht și Rosenborg și ar fi putut să aibă ca adversară, în afară de formația din Ucraina, pe Bursaspor, Olympiacos Volos, Slovan Bratislava sau AEK Larnaca.
Părerea unanima a fost că trupa din Ștefan cel Mare a avut din nou ghinion la tragerea la sorți, iar astăzi „câinii” au aflat că puteau ajunge în grupe fără ca măcar să fie nevoie să se dezechipeze.
Implicată în scandalul cu meciuri trucate din Grecia, Olympiacos Volos a participat la tragerea la sorți, iar astăzi a aflat că nu poate juca în Europa League. Gruparea elenă a fost retrogradată inițial din prima divizie, însă în urma recursului și-a recâștigat dreptul de a rămâne în elita Greciei. Federația de Fotbal din Grecia a decis însă ca Olimpiacos să înceapă noul sezon cu 10 puncte penalizare și să fie exclusă din competițiile europene.
Beneficiară a acestei decizii este formația franceză PSG, care e oficial prima echipă calificată în grupele Europa League.
Comisia de apel a decis, miercuri, menținerea echipelor Olympiakos Volos și Kavala (un alt club implicat) în prima ligă, însă acestea au fost penalizate cu retragerea de puncte, 10 în cazul celor de la Volos și 8 pentru gruparea Kavala, a cărui echipă fusese preluată în această vară de Marius Șumudică și la care s-a transferat și portarul Mircea Bornescu.
Comisia de apel a menținut, în schimb, decizia Comisiei de disciplină privind suspendarea pe viață a președinților celor două cluburi, Achilleos Beos (Olympiakos Volos) și Makis Psomiadis (Kavala) și amendarea acestora cu 90.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER