Anunțul făcut marți de Iancu a pus pe jar întreaga suflare bănățeană. „Avem datorii de 20 de milioane de euro la Fisc. Clubul se poate desființa„, a declarat patronul lui Poli. În realitate, datoriile sunt doar pe jumătate, dar ele trebuie plătite până pe 20 august pentru ca echipa să poată începe noul sezon în Liga a II-a.
Marea problemă a lui Poli o reprezintă controlul efectuat de Fisc ce a vizat activitatea dintre februarie 2006 și decembrie 2008, în legătură cu impozitele din venituri salariale. S-a stabilit că Poli nu a achitat mai multe obligații la stat. În total, clubul datoarează Fiscului 10 milioane de euro. Totuși, există șanse ca Timișoara să înceapă campionatul fără a plăti datoria. „Raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere au fost contestate de club în cursul săptămânii trecute„, a precizat Mircea Călin. Dacă Poli obține suspendarea sau anularea deciziei până pe 20 august, va juca cu FC Bihor. În caz contrar, Fiscul poate dispune de drepturile federative ale tuturor jucătorilor, iar clubul se poate chiar desființa, după cum a spus însuși Marian Iancu.
Datorii la fisc și pentru acest an „Societatea FC Timișoara figurează în evidențele DGFP Timiș și cu obligații fiscale datorate bugetului general consolidat. O parte din aceste obligații provine din declarațiile fiscale aferente perioadei decembrie 2010 până la zi”, a declarat Mircea Călin, directorul executiv al Finanțelor Timiș. Acestea însă nu reprezintă o mare problemă pentru Poli, deoarece există un cont la Trezoreria Timișoara, care va acoperi datoria tot pe 20 august. „Acolo sunt banii de pe transferul lui Bourceanu și împrumutul lui Nikolic”, explică șeful Finanțelor din Timiș.
articol scris de Cornel Biholari
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER