Era revoltător ca într-un clasament, orice tip de clasament, al cifrelor reci ori subiectiv al simpatiilor, despre echipa națională Hagi să fie întrecut de Mutu. Cu atât mai mult într-un top all time al golgheterilor. Ce nedreptate, Hagi ținându-i trena lui Mutu! Ar fi fost scandalos ca ierarhia tunarilor tricolori să-l aibă mult și bine de aici încolo lider pe Mutu. Adică pe cel care și-a confecționat marea majoritate a golurilor în meciuri de mâna a doua din preliminarii de calibrul celor cu Belarus ori Luxemburg. Singura perlă a unei coroane de carton e reușita din duelul cu Buffon la Euro ’08. Singura.
Dacă și în acest caz s-ar fi aplicat matrița după care se acordă azi Gheata de Aur – pe coeficient de dificultate – atunci Mutu era la ani lumină de steaua lui Hagi, nicidecum la numai trei goluri distanță. Cam câte dintre reușitele lui Mutu din partidele doar de palmares după încă o calificare ratată ar trebui să le adunăm ca să tragă la cântar tot atât cât golul lui Gică împotriva Columbiei? Sau a Argentinei? Sau… sau…
Era nedrept, era scandalos ca un pârlit de gol al lui Mutu miercuri cu San Marino, altul cu Luxemburg și în fine încă unul cu Albania – care să nu decidă iarăși nicio calificare – să-l detroneze pe Hagi. Restul concurenței fusese demult pierdută pe drum. Dumitrache sau Bodola, Dudu Georgescu ori Cămătaru. Hagi era ultima redută. A rezistat însă numai pentru că tot Mutu a îndreptat involuntar strâmbătatea care începuse deja să facă ochi. A îndreptat-o la un pahar de vorbă cu Tameș, alt Dinu plus Ștefănescu plus Gică Popescu închipuit, neînțeles și sictirit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER