Kuban Krasnodar a anunțat pe site-ul oficial că a reușit în sfârșit prelungirea împrumutului lui Dacian Varga.
Jucătorul Sportului Studențesc a prins deja 15 partide în turul campionatului din Rusia, însă transferul a fost pus sub semnul întrebării în această vară, pretențiile lui Vasile Șiman fiind considerate exagerate inițial. Acum, împrumutul până în iarnă s-a realizat fără ca gruparea din Krasnodar să plătească vreun ban.
„Sunt fericit că s-a rezolvat în sfârșit acest transfer. Varga a fost un jucător foarte important în prima parte a campionatului. E un jucător de echipă, tehnic și un adevărat luptător. E important că revine acum, când lupta în campionat e tot mai strânsă, iar noi avem probleme cu accidentările. Negocierile au fost dificile, iar eu vreau să mulțumesc conducerii pentru că a reușit să rezolve această problemă„, a declarat Petrescu.
Și Varga e încântat că a revenit în sfârșit la Kuban. „Sunt fericit că m-am întors. Am petrecut doar șase luni aici, dar m-am îndrăgostit de echipă, de oraș și de fani. Abia aștept momentul în care voi putea să-mi ajut echipa de pe teren, în tricoul galben-verde”, a spus mijlocașul.
„Sportul n-a acceptat prețul oferit de Kuban, iar conducătorii s-au mișcat repede și au luat alți doi jucători de bandă. Dacă eram eu șef la Kuban, dădeam banii pe Varga„, spunea Petrescu, cu puțin timp înainte ca transferul să revină în actualitate.
foto: fckuban.ru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER