Adrian Mutu a participat activ în doar două campanii de calificare din cele cinci pe care le-a prins în tricoul naționalei. Golurile sale au însemnat, cu o singură excepție, un rezultat bun scos de tricolori, dar lucrul care a lăsat cea mai puternică impresie despre atacantul de 32 de ani a fost absența sa.
O analiză a cifrelor lui „Briliantul” par să-i dea dreptate omului cu cele mai multe selecții la națională, Dorinel Munteanu: „Cu Adi am avut răbdare zece ani! Că e valoros, că face, că drege și până la urmă rezultatele sunt zero!”.
Nu prea îi plăceau amicalele În ultimii 11 ani trecuți de la debutul lui Adrian Mutu, naționala a jucat 124 de meciuri, iar „Briliantul” a fost prezent doar în 60% dintre acestea. Pe lângă accidentările inerente în cariera unui fotbalist profesionist, pe vârful Cesenei doar scandalurile l-au ținut un an și jumătate departe de terenul de fotbal. Fără această perioadă de inactivitate, Mutu ar fi putut să-și îmbunătățească semnificativ palmaresul la națională și, cel mai probabil, să depășească recordul de goluri deținut de Gică Hagi. Un alt fapt interesant legat de „Briliant” este că nu a fost niciodată un fan al meciurilor amicale. El a lipsit la 31 din cele 53 de partide de verificare jucate de tricolori în ultimul deceniu.
Când Mutu a marcat, România a bătut Atacantul de la Cesena are 32 de goluri sub tricolor și, în ciuda deselor absențe, e al doilea marcator din istoria României. Doar Hagi îl surclasează la acest capitol. Golurile lui Mutu la națională au fost mai mereu decisive, iar statistica este impresionantă: 22 de victorii, trei remize și doar o singură înfrângere în partidele tricolorilor în care Mutu s-a regăsit printre marcatori! Unicul meci pierdut de România în care vârful a dat gol este cel cu Danemarca (2-5) de pe plaja de pe „Lia Manoliu”, când nordicii au înscris cinci goluri în poarta lui Lobonț!
Prezent în două campanii din cinci Mutu a prins cinci campanii de calificare la Euro sau la Mondial alături de tricolori. A participat activ în doar două din ele. În cea pentru Campionatul European din 2004 a pierdut un singur meci și a marcat patru goluri, iar în cea pentru Euro 2008, în care tricolorii au și ajuns la turneul final, a ratat trei meciuri și a înscris șase goluri. Cea mai dezastruoasă campanie a lui Adrian Mutu a fost cea pentru Mondialul din 2010, când a jucat doar 240 de minute pentru tricolori.
7 luni a fost cea mai lungă perioadă de inactivitate a lui Mutu. Aceasta este suspendarea primită în urma consumului de cocaină pe vremea când evolua la Chelsea
38 de puncte au fost aduse echipei naționale de golurile reușite de Adrian Mutu în meciurile oficiale ale României
1 gol a marcat Adrian Mutu în cele șase meciuri pe care le-a disputat la turneele finale de Campionat European
4 milioane de euro este valoarea actuală a lui Mutu, conform transfermarkt.de. În urmă cu opt ani, Chelsea plătea 22,5 milioane să-l aducă de la Parma
Mutu și Tamaș nu au făcut nimic la națională. Nu avem un jucător care să schimbe soarta unui meci de unul singur și căruia să îi iertăm astfel de ieșiri. Dacă îl aveam, nu eram în urna a patra Dan Petrescu, antrenor Kuban Și dacă Mutu își cere iertare, ce?! Asta e ca atunci când îți dau în cap și apoi îți cer scuze Gigi Becali, patron Steaua
Pițurcă: „Mutu m-a sunat să-și ceară scuze” Situația celor doi jucători care au călcat pe bec în Italia, înainte de amicalul cu San Marino, a fost comentată de selecționerul Victor Pițurcă duminică seara, la gsp.tv. „Mutu m-a sunat chiar și duminică să-și ceară scuze. Mi-a spus «Nea, Piți, îmi pare rău, iartă-mă», că suferă fără națională. Este un jucător sufletist”, a declarat Piți, care a rămas însă inflexibil. El și-a menținut decizia de a-i exclude pe Mutu și Tamaș din echipa națională. „Să nu credeți că nu am suferit în urma acestui incident! Cinci ore m-am plimbat singur pe plajă înainte de a lua decizia, dar n-am avut ce să fac. Îi spusesem lui Mutu că am mare nevoie de el, că e mâna mea dreaptă, și uite ce s-a întâmplat! Cum să reconstruiesc eu naționala cu astfel de elemente?”, a mai precizat selecționerul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER