Cinci echipe românești vor susține în această seară primul examen în vederea calificării în grupele Europa League.
Fostul internațional, Dănuț Lupu, crede că va fi greu pentru echipele românești să obțină asigurarea calificării încă din meciul tur.
„Toate echipele sunt la început de campionat. Calificările se vor decide în manșa retur. Vasluiul are cea mai dificilă partidă din cauză că le lipsesc mult jucători. Dinamo are un meci foarte dificil, din câte am vorbit și cu nea Mircea, ucrainenii au o echipă puternică și incomodă. Sper ca cel puțin patru echipe românești să se califice.
E devreme să spunem că Dinamo și-a rezolvat problemele din apărare, mai ales că echipele împotriva cărora au jucat și-au creat multe ocazii de poartă. Sper să se califice toate echipele.” a spus Dănuț Lupu la Sport.ro
Chiar dacă Gigi Becali a spus că Ianis Zicu nu va mișca în fața Stelei, Lupu îi avertizează pe roș-albaștri să nu se culce pe o ureche, mai ales că atacantul se află într-o formă excelentă.
„Nu cred că Zicu e un jucător așa ușor de scos din joc, nu e un jucător de care nu ar trebui să se teamă. Ar trebui luat în seamă.” a mai spus fostul jucător al lui Dinamo și al Rapidului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER