The Special Show!** Mourinho s-a dat în spectacol în Supercupă, cu Barcelona

The Special Show!** Mourinho s-a dat în spectacol în Supercupă, cu Barcelona
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un regal fotbalistic a fost transformat, încă o dată, de cel mai tare regizor din rândul antrenorilor. Miercuri seară, în fața unui „Nou Camp” arhiplin, luminile scenei au fost furate, la final, nu de magia lui Messi sau debutul lui Fabregas, ci de Jose Mourinho. Barcelona și-a învins, în premieră, într-o Supercupă, marea rivală Real (5-4 la general), dar gesturile golănești ale antrenorului Realului au prins cele mai multe rânduri în presă.
Două „El Clasico” în decurs de trei zile și un film asemănător cu serialul de patru episoade din finalul sezonului trecut. Realul pare tot mai tare, dar Barcelona pune mâna pe trofee. Și o agresivitate tot mai mare între cele două echipe. Sămânța scandalului nu e greu de bănuit. De când a plecat de la Barcelona, fostul translator al lui Sir Bobby Robson a ajuns unul dintre cei mai mari antrenori ai lumii, dar și inamicul public numărul 1 al catalanilor. Miercuri, pe „Nou Camp”, în returul Supercupei Spaniei, a dat din nou recital.

„Cine e acest «Pito»”?

Episoadele Chelsea sau Inter vs Barcelona, cu Jose pe bancă, sunt cunoscute. Par însă o joacă de copii față de manifestările pe care portughezul le are pe banca Realului. După 2-2 duminică pe „Bernabeu”, Mourinho era obligat să atace. A și făcut-o, fizic, în finalul partidei. Când după un meleu iscat între jucătorii celor două echipe, provocat de faultul criminal al lui Marcelo asupra lui Fabregas (85), s-a dus glonț spre Tito Vilanova, secundul lui Guardiola, și i-a băgat degetul în ochi! „Nu știu cine e acest «Pito» (o deformare a numelui secundului Barcelonei care în spaniolă aduce cu denumirea organului sexual masculin)”, a spus Jose, la conferința de presă de după meci, chestionat asupra incidentului. Pentru un obsedat al detaliilor din fotbal, e cam imposibil să nu-l cunoști pe secundul cu care Guardiola a venit de la Barça B. „Are nevoie de un oftalmolog”, a sugerat Mourinho, aluzie la protestele secundului lui Pep la adresa arbitrajului. Pe ideea că jocul Realului e supercurat și cartonașele pentru „emotivii” Pepe sau Marcelo ușor acordate. Iar gestul lui Mourinho față de Messi intră și el la categoria reprobabile.

„Mourinho distruge fotbalul spaniol”

Nu doar presa mondială a taxat gesturile incredibile ale lui Mourinho. Inevitabil, jucătorii catalani au fost primii care l-au criticat pe portughez. „Mourinho trebuie oprit. Distruge fotbalul spaniol. Am jucat și la acel 6-2 pe , dar nu s-a întâmplat așa ceva„, a spus Pique. „Imaginile vorbesc de la sine. Sunt lucruri care nu trebuie să se întâmple în fotbal. Dar care se vor termina urât dacă cineva nu le va opri. Pot să iau măsuri pentru jucătorii mei, dar nu pot să dau lecții altora”, a comentat și Guardiola. Care a ținut să mai puncteze ceva. „Știu cine e Karanka (asistenul lui Mourinho, n.r.). Evident că și el știe cine e Tito, o persoană foarte importantă pentru noi”.

Hagi: „E o greșeală ce-a făcut”

E evident că Realul crește de la meci la meci. În „dubla” din Supercupă a marcat patru goluri Barcelonei. E clar și că unii jucători ai Barcelonei simulează cam des, dar și faptul că Realul lui Mourinho nu poate încheia un meci contra catalanilor cu toți jucătorii pe teren nu e o întâmplare. Gică Hagi, fostul mare jucător atât al Realul, cât și al Barcelonei consideră că gesturile lui „Special One” nu-i fac cinste. „Nu vreau să comentez prea mult. E o greșeală ce a făcut, trebuie să-și elimine astfel de gesturi din comportament. Dar într-un fel îl înțeleg. E greu să accepți când antrenezi un club mare precum Realul să fi învins în acest mod de Barcelona”, a spus Hagi, pentru ProSport.


Nu pot comenta reacțiile lui Mourinho, dar unui antrenor uriaș precum este el i se mai pot permite și câteva gesturi mai puțin sportive. Nimeni nu este perfect
Petre Grigoraș, antrenor Pandurii

Cu ieșirile lui Mourinho nu sunt de acord. El ar trebui să fie primul exemplu pentru jucătorii lui Real. Are un temperament mai impulsiv, pe care nu și-l poate mereu controla, iar din această cauză imaginea clubului are de suferit
Emeric Ienei, antrenor Steaua ’86

Mourinho e atipic. E interesant, original, special, cum i se și spune. Îmi place valoarea lui, dar nu-și duce gloria cu modestie. Nu știe să piardă
Gigi Mulțescu, antrenor Sportul Studențesc

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie să afle
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×