Antrenorul Nikolai Pavlov (Vorskla Poltava) a declarat că și-a dat seama de forța echipei Dinamo și nu poate fi fericit, chiar dacă formația sa a câștigat cu 2-1 în prima manșă a play-off-ului Ligii Europa.
„Nu sunt foarte fericit. Toată lumea spunea după tragere că adversarul este slab, iată că prima manșă mi-a confirmat temerile că nu este așa. În repriza a doua am jucat la un nivel decent, acum ne așteaptă o luptă grea la București. Dacă mi-a plăcut Torje? Da, sigur. Dinamo are o tradiție în Europa, noi suntem abia la început”, a spus Pavlov.
Echipa Dinamo București a pierdut, scor 1-2 (0-1), partida disputată, joi, în deplasare, cu formația ucraineană Vorskla Poltava, din manșa întâi a play-off-ului Ligii Europa.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER