Becali sare la gâtul lui Hațegan:** „Sunt nervos pe tupeul lui!” Omul bănuit de Gigi că stă în spatele arbitrajului anti-Steaua de la Ploiești

Becali sare la gâtul lui Hațegan:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua s-a „împotmolit” la Ploiești, Astra obținând cele 3 puncte după o victorie cu 2-1. Gigi Becali nu a suportat să-și vadă echipa învinsă și a plecat de la stadion în minutul 65. Patronul a recunoscut că principala vină pentru plecarea sa o poartă centralul partidei, Ovidiu Hațegan, pe care îl acuză că i-ar fi dezavantajat pe roș-albaștri.

„Dacă nu-mi place meciul, plec, dacă îmi place, stau. E ca la teatru, dacă îți place stai. Mai mult de arbitraj am plecat. Mi-am dat seama că maniera este împotriva noastră.

L-am sunat pe Răducan și mi-a zis că nu ne lasă arbitrul să câștigăm. E ceva cu acest Hațegan. Mi-a spus și Argăseală, Hațegan și Kovacs au ceva cu noi.

Eu înțeleg greșeala, dar el era la 5 metri, el nu a greșit, el abia aștepta să dea penalty. Până în acel moment nu prea mi s-a părut că e ciudat arbitrajul. Dacă dă 11 metri inventat, ce mai vrei?

Mircea Sandu spunea că arbitrii ca Hațegan ar trebui dați afară din arbitraj. Îmi pare rău că nu mă duc la nunta lui Avram, respect această familie, dar nu pot să mă prezint după ce mi-a fost furată echipa cu câteva zile înainte.

Eu cred că Hațegan e arbitrul lui Dinamo. Poate fi o filieră rămasă prin Buduru. Sunt 500% sigur că „finul” nu face ceva împotriva mea, îmi pun capul că Borcea nu face nimic împotriva mea. În 2008, Dumitru Dragomir l-a chemat pe Hațegan la hotelul său. Acolo s-a întâlnit cu conducerea lui Dinamo și cu Bonetti, Mitică nu era. Aceștia i-au promis conducerea CCA dacă va arbitra cum doresc ei.

Sunt nervos pe tupeul lui Hațegan, pe Steaua nu are nimeni tupeul s-o fure”, a spus Gigi Becali la Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la…
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×