După ce Hațegan a acordat un penalty pentru Astra în meciul cu Steaua, Gigi Becali s-a supărat și a spus că nu va mai particpa la nunta fiului șefului de la CCA, Vasile Avram.
Președintele CCA crede că Gigi Becali a glumit atunci când a făcut această declarație și precizează că prezența sa la nunta lui Marius Avram ar fi o dovadă de respect reciproc.
„Lui Gigi îi place să glumească cu presa. Când mai povestește câte ceva mai spune chiar dânsul că a glumit. Dacă vine sau nu la nuntă la Marius, o să vedem. Dacă vine, o să fiu onorat și o să îl primim cum se cuvine. Nu e o obligație, ci o dovadă de respect reciproc. Dacă nu vine, atunci nu e nicio problemă”, a spus Vasile Avram pentru Sport Total FM.
Această este declarația dată de Becali după înfrângerea Stelei în fața Astrei, scor 2-1.
„E ceva la mijloc cu acest Hațegan. De el și de Istvan Kovacs îmi zicea Argăseală că ne «țăcănesc» tot timpul. Parcă i-am și recuzat la un moment dat, nu mai rețin. Voiam să mă duc și la nunta lui Marius Avram, că nu am nimic cu baiatul. Dar, acum nu mai pot merge… Păi, cum să dau ochii cu astfel de oameni?! Hațegan abia aștepta să dicteze penalty pentru Astra, mai era și la cinci metri de fază. Eu cred că ăsta e omul lui Dinamo. Păi, cum să ai tu astfel de tupeu, să faci Stelei așa ceva? Cred că e venit pe filiera Petre Buduru, care a fost la Dinamo și acum este președinte la Astra”, a spus Gigi Becali la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER