Echipa de baschet masculin Steaua București și-a anunțat retragerea din Divizia A, din motive financiare, locul său urmând a fi luat de formația Politehnica Iași, care a încheiat sezonul anterior pe locul 15.
Printr-o adresă remisă FR Baschet, formația stelistă și-a anunțat retragerea din Divizia A, dar și dorința de a evolua în eșalonul secund. „Clubul nostru este în imposibilitatea de a susține financiar echipa de baschet, în Divizia A. CSA Steaua și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale, atât față de asociat (Club Turabo Asociația Sportivă de Baschet), cât și față de sportivi. Dorim înscrierea echipei de baschet CSA Steaua București în Divizia B, sezonul 2011/2012”, se arată în adresa semnată de președintele CSA Steaua, George Boroi.
În consecință, FR Baschet a anunțat demararea demersurilor regulamentare pentru înlocuirea formației Steaua București. Conform regulamentelor în vigoare, locul vacant va fi preluat de echipa Politehnica Iași, care a retrogradat sezonul trecut, ocupând locul 15. Dacă ieșenii vor refuza revenirea pe prima scenă, următoarele trei echipe cu drept de joc în Divizia A sunt CSU Brașov (locul 16 în sezonul trecut), Timba Timișoara și CSU Galați (locurile 3-4 la turneul de promovare din luna iunie).
Echipa care va lua locul Stelei în Divizia A va juca în primul tur al Cupei României cu CSM București (în 17 și 24 septembrie), în timp ce în prima etapă a Diviziei A, în 1 octombrie, va întâlni BC Mureș.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER