Resistance 3 Review: îi poți rezista?

Resistance 3 Review: îi poți rezista?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Și acum țin minte lansarea oficială a consolei PlayStation 3 în România. Lăsând la o parte lipsa acută de titluri importante și prezența băieților de la echipa de fotbal Steaua București (pe care i-am cam bătut la Ridge Racer 7), un lucru mi-a rămas întipărit pe retină: acel shooter first person în care oamenii se confruntau cu o rasă extraterestră într-un decor demn de cel de-al Doilea Război Mondial. Ulterior am aflat că era vorba despre Resistance: Fall of Man, un joc care arăta nesperat de bine pentru perioada în care a fost lansat (2006 în Statele Unite, 2007 în Europa). Resistance: Fall of Man a reușit să se impună la acea vreme, aș îndrăzni să spun că mai puțin datorită calității efective a jocului, ci mai degrabă grație secetei de jocuri demne de luat în seamă pentru PlayStation 3. Astfel, deși nu rupea gura târgului, primul Resistance s-a vândut în aproape patru milioane de exemplare, determinându-i pe cei de la Insomniac Games să realizeze o continuare.

Până la apariția lui Resistance 2, regulile jocului fuseseră redefinite de titluri precum Call of Duty 4: Modern Warfare și Halo 3, titlul realizat de Insomniac și publicat de Sony încercând din răsputeri să se adapteze noilor trenduri definite de concurență. Astfel, pentru Resistance 2, s-a adoptat modelul vieții regenerabile, limitându-se arsenalul ce poate fi purtat la numai două arme. Și, după cum a demonstrat-o și Duke Nukem Forever, acest gen de decizii nu pică tocmai bine, fanii înrăiți ai primului Resistance refuzând să adopte cel de-al doilea joc al seriei din cauza acestui gen de nemulțumiri. Asta nu înseamnă ca primele două titluri nu au fost jocuri bune spre foarte bune, însă nici Resistance: Fall of Man și nici Resistance 2 nu au reușit să se impună drept adevărate pietre de temelie ale librăriei pentru PlayStation 3, fiind mai degrabă considerate „rezerve de lux” într-o echipă în care evoluau jucători cu greutate precum seriile Uncharted, Killzone sau God of War.

Resistance 3

Totuși, încercarea moarte n-are: chiar la începutul acestei toamne, Insomniac Games a revenit în forță cu Resistance 3, un joc gândit pentru a pune în evidență mai toate atuurile consolei celor de la Sony: grafica 3D stereoscopică, suport pentru motion controller-ul PlayStation Move și multiplayer cooperativ și competitiv gratuit, prin intermediul PlayStation Network. Reușește însă Resistance 3 să-și depășească predecesorii și să se impună drept cel mai important first person shooter de pe PlayStation 3?

Dacă ar fi să ne luăm după primul contact cu jocul, nu prea. Toți cei care au trecut prin Resistance: Fall of Man și Resistance 2 știu că eroul acelor jocuri – Nathan Hale – nu-și va mai face apariția și în Resistance 3, rolul personajul principal revenind acum lui Joseph Capelli, unul dintre aliații de nădejde din primele două titluri ale seriei. Între timp, Pământul a fost complet răvășit de invazia extratereștrilor Chimera, care s-a extins de la Europa (Resistance 1), cuprinzând și continentul american (Resistance 2). Conform firului narativ din Resistance 3, rasa invadatoare trece la rândul ei printr-un proces de adaptare la condițiile de viață de pe Pământ, aceasta instalând terraformere în puncte stragegice ale planetei. Rolul acestora este de a răci semnificativ atmosfera Pământului, transformând astfel planeta într-un loc mult mai primitor pentru Chimera, dar și într-un veritabil iad înghețat pentru puținii supraviețuitori rămași din rândurile oamenilor.

Resistance 3

În timpul trecut de la evenimentele din Resistance 2, Capelli a renunțat la cariera militară, dedicându-se vieții de familie, soției sale Susan și lui fiului lor de patru ani, Jack. Din păcate, condițiile devin din ce în ce mai grele, Jack se îmbolnăvește, iar temperaturile în continuă scădere agravează starea de sănătate a copilului. Astfel, forțat de evenimente, Capelli acceptă oferta doctorului Fyodor Malikov (unul dintre personajele importante din Resistance 2), cei doi pornind spre New York pentru a dezactiva terraformerul instalat de Chimera pe continentul american.

Din păcate, pentru a ajunge la partea interesantă a poveștii (călătoria spre New York și ce implică aceasta), jucătorii sunt nevoiți să treacă printr-o primă oră de gameplay destul de anost, parcă desprins din Resistance 1 sau 2, ce-i drept, cu o grafică mult mai bună. Astfel, jocul riscă să lase o impresie inițială nu prea favorabilă, de shooter de duzină. Totuși, cei răbdători sunt răsplatiți mai apoi cu un veritabil „roller coaster ride”, dupa cum ar spune vorbitorii de limbă engleză: Capelli va străbate un întreg fluviu infectat de Chimera la bordul unui vaporaș, va lupta și va dobândi noi aliați pe străzile din St. Louis și va ajuta o comunitate religioasă să treacă peste pericolul extraterestru, înainte de a înfrunta Chimera pe străzile înzăpezite ale New York-ului. Poate cea mai remarcabilă (și neașteptată) parte a poveștii implică însă un inamic mult mai periculos chiar și decât amenințarea chimeriană: însăși natura umană. Nu spun mai multe pentru a nu strica plăcerea celor care vor să parcurgă jocul.

Resistance 3

Astfel, impresia inițială se șterge încet-încet cu buretele, Resistance 3 transformându-se, pe măsură ce joci, într-un titlu în care povestea joacă un rol cel puțin la fel de important precum acțiunea propriu-zisă, un soi de alternativă modernă la seria Half-Life. Totuși, la rădăcini, Resistance 3 rămâne un shooter pur-sânge, Insomniac luând în considerare doleanțele fanilor în ceea ce privește corectarea neajunsurilor din Resistance 2. Astfel, limita de două arme a fost eliminată, Capelli putând căra cu el toate cele 12 arme din arsenalul său. Mai mult, producătorii și-au dat frâu liber imaginației în ceea ce privește design-ul acestor arme: pe lângă clasicele pistoale mitralieră, shotgun-uri, lansatoare de rachete sau puști cu lunetă, Resistance 3 conține și câteva unelte originale, care fac deliciul amatorilor de shootere neconvenționale.

Spre exemplu, Capelli are la dispoziție un Atomizer, o armă capabilă să dezintegreze inamicii când este folosit modul implicit de foc sau să creeze o veritabilă gaură neagră care atrage toți adversarii din proximitatea sa, atunci când se apelează la focul secundar. Pentru a condimenta și mai mult rețeta, arsenalul din inventarul lui Capelli poate fi îmbunătățit, existând trei niveluri de upgrade pentru fiecare armă în parte. Fiecare nivel aduce funcționalitate în plus: spre exemplu, shotgun-ul va trage cu cartușe incendiare, iar carabina va primi o minunăție de baionetă în vârf, numai bună pentru a reduce inamicii la tăcere prin atacuri melee. Această îmbunătățire a armelor se realizează în mod dinamic, într-un stil ce amintește de primul Dungeon Siege: cu cât mai mult timp este folosită o armă, cu atât mai repede specificațiile sale cresc. Nu în ultimul rând, cel puțin pentru campania single player, s-a renunțat la viața regenerabilă din Resistance 2, revenindu-se la un sistem clasic, ce are la bază o bară de sănătate și health pack-uri.

Resistance 3

Dacă la capitolul single player precedentele titluri Resistance nu s-au făcut remarcate, multiplayer-ul a fost dintotdeauna un atu al jocurilor realizate de Insomniac Games. Primul Resistance permitea sesiuni de joc de nu mai puțin de 40 de persoane simultan, în timp ce Resistance 2 a mers și mai departe, cu moduri competitive pentru 60 de jucători și mini-campanii cooperative generate aleatoriu, în care se puteau aventura 8 jucători în același timp. Din păcate, Resistance 3 nu mai urmează direcția primelor două jocuri din serie.

Multiplayer-ul competitiv din Resistance 3 este limitat la 16 jucători, abordând o formulă mult prea inspirată de curentul Call of Duty, în care jucătorii sunt nevoiți să acumuleze experiență pentru a avansa în nivel și a căpăta acces la arme și abilități suplimentare. Mai mult, sistemul de upgrade al armelor este păstrat și in multiplayer, existând riscul ca un jucător novice, ce nu a prins „valul inițial” de confruntări online de după lansare, să fie vizibil dezavantajat în fața veteranilor, care au dobândit deja acces la echipamentul avansat din joc. Un alt semn de întrebare referitor la multiplayer-ul din Resistance 3 este așa-numitul PSN Network Pass, un cod pe baza căruia se poate accesa componenta online a jocului. Acest cod este inclus în fiecare exemplar nou (sigilat) al jocului, forțându-i pe cei care aleg să cumpere Resistance 3 la mâna a doua să facă o cheltuială suplimentară, pentru a achiziționa un Network Pass nou prin intermediul PlayStation Store.

Resistance 3

Și în ceea ce privește multiplayer-ul cooperativ, Resistance 3 se depărtează de formula din titlul precedent, abandonând mini-campaniile generate aleatoriu în favoarea posibilității de a juca întreaga campanie principală alături de un prieten. Sesiunile coop se pot desfășura astfel fie online, prin intermediul PSN, fie local, prin splitscreen.

Aminteam la începutul acestei prezentări că primul Resistance, la vremea sa, mi-a lăsat o impresie foarte bună din punct de vedere vizual. Nu același lucru s-a putut spune și despre Resistance 2, care, deși arăta bine, era depășit din punct de vedere tehnologic de alte titluri exclusive pentru consola PlayStation 3. Cam în aceeași direcție merge și Resistance 3, alternând momentele cu adevărat impresionante în ceea ce privește grafica cu scene care mai degrabă scot în evidență vârsta apreciabilă a consolei Sony. Impresia generală este că se putea și mai bine, mai ales în cazul unor texturi de rezoluții foarte scăzute. Totuși, merită amintit suportul pentru afișajul 3D stereoscopic: jocul rulează foarte fluid în mod 3D, iar unele efecte de spațializare sunt de-a dreptul impresionante. Chiar și așa, bogăția de efecte poate avea un efect invers în ceea ce privește redarea 3D a jocului, afluența de fum, zăpada sau ploaie având darul de a obosi foarte rapid ochii privitorului.

Resistance 3

Nu în ultimul rând, pe parcursul testării jocului, am întâlnit și unele bug-uri foarte deranjante, care nu aveau ce căuta într-un titlu de asemenea anvergură. Spre exemplu, în timpul unei bătălii cu un boss, acesta pur și simplu a dispărut din nivel la un moment dat, învingerea lui (și, implicit, avansarea în joc) devenind astfel imposibilă. Apoi, în unele momente (înainte sau după o secvență cinematică), jocul are tendința să se blocheze inexplicabil, forțând jucătorii să reseteze consola și sa rejoace porțiuni importante pentru a putea progresa.

Acest gen de probleme împiedică Resistance 3 să-și atingă adevăratul potențial, în ciuda campaniei sale single player foarte reușite, mult peste ce aveau de oferit primele două titluri ale seriei. Nici multiplayer-ul nu iese în evidență, oferta din Resistance 3 putând fi considerată cel mult o alternativă temporară pentru cei care așteaptă Call of Duty: Modern Warfare 3 sau Battlefield 3. Chiar și așa, titlul celor de la Insomniac Games rămâne un shooter solid, a cărui strălucire va fi eclipsată însă, cel mai probabil, de alte apariții importante ale acestui sfârșit de an.

Resistance 3

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×