În ediția trecută a grupelor din Europa League, Steaua a reușit rezultate bune după ce a pierdut în campionat. Cel mai elocvent exemplu rămâne însă 3-0 cu Brugge, la patru zile după 1-5 acasă cu Bacăul.
Umilința suferită de elevii lui Roni Levi sâmbătă seara, la Mediaș, nu a fost foarte greu digerată de oficialii roș-albaștrilor, cu toate că Steaua debutează joi în Europa League, împotriva lui Schalke. O posibilă explicație este legată de prestația bună pe care fotbaliștii Stelei au avut-o în toamna lui 2010, atunci când au reușit să învingă Utrecht și să facă egal cu Liverpool și Napoli după ce au fost învinși în campionat. Mai mult, persistă amintirea proaspătă din acest sezon, egalul (1-1) de la Sofia, la câteva zile după ce a pierdut în fața Astrei.
Isprava de acum 15 ani e de neuitat Episodul cel mai elocvent pe ideea revenirilor europene după umilințe interne s-a produs în august 1996. Pe 17, FCM Bacău călca Steaua în picioare, 5-1, chiar în Ghencea. Un scor atât de neverosimil, încât la întoarcerea în cantonamentul de la Haiducul, acolo unde steliștii s-au întors, întrucât pe 21 aveau returul dublei cu Brugge, contând pentru calificarea în Liga Campionilor, s-a produs un episod amuzant.
Povestește Ciocoiu, autorul singurului gol de atunci al roș-albaștrilor: „Nu existau televiziuni de sport, net și alte lucruri de-astea. Șeful hotelului nu văzuse din cine știe ce motive meciul și atunci când ne-am întors, l-a întrebat pe Lăcătuș, care era căpitan, cât a fost scorul. «5-1», a răspuns sec. «Și cine a dat?». «Ciocoiu». Eu abia venisem la Steaua. «Pe toate cinci?!?!», s-a mirat omul. A fost lămurit, dar n-a crezut. A zis că e o glumă de-a noastră și a stat până la 12 noaptea, când era meciul în reluare pe PRO TV, să vadă. Cine concepea la vreme aceea să piardă Steaua de maniera asta?!”.
Revanșa, venită însă la câteva zile, i-a făcut pe fani să digere umilința:. 3-0 cu Brugge și calificare a treia oară consecutiv în grupele Champions League.
Cristian SCUTARIU [email protected]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER