Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, că echipele românești calificate în grupele Ligii Europa, Steaua, Rapid și FC Vaslui, se vor califica în primăvara europeană și a precizat că acestea, împreună cu Oțelul Galați, vor aduce 15 puncte la coeficientul UEFA al României.
„Toate echipele vor juca bine, inclusiv Galați. Ideal ar fi să facem vreo 25 de puncte ca peste doi ani să fim iar în Liga Campionilor. Eu văd și pe Vaslui în primăvara europeană. Zic că facem mai mult de 15 puncte în această toamnă”, a spus Dragomir.
România are calificate în faza grupelor patru echipe, Steaua, Rapid, FC Vaslui și Oțelul Galați. În cazul ipotetic în care acestea vor reuși să câștige toate meciurile din faza grupelor, ar obține, în total 48 de puncte (câte 12 puncte de echipă, pentru că o victorie aduce 2 puncte la coeficient, iar o remiză un punct), iar împărțit la numărul de formații care au fost înscrise de România în competiție, șase, ar rezulta maximum 8 puncte în plus la coeficient, care adunate cu cele 2,166 strânse până acum, totalul ar fi de 10,166 puncte.
Dumitru Dragomir crede că Steaua va reuși un joc bun în partida cu Schalke 04. „Un meci nu seamănă cu altul, o să vedeți ce bine va juca Steaua, se va mobiliza altfel. Dacă iei jucători de la echipe retrogradate, te duci către retrogradare, dacă iei jucători din Liga a II-a, te duci către Liga a II-a, iar dacă iei jucători de Liga Campionilor, te duci către Liga campionilor. Asta e din experiența mea de viață. Steaua este o echipă grea, unde trebuie să ai un moral de competiție mare, trebuie să fii un tip tare. Patronul de aia îi plătește ca să-i mai și critice. Ei au venit după bani, ăsta e capitalismul, cine nu se adaptează, suferă. Așa e peste tot în lume”, a completat Dragomir.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER