Duelul titanilor!** Primul derby îi poate aduce față în față pe doi dintre cei mai iubiți fotbaliști ai Rapidului și a lui Dinamo

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Dan Filoti
Duelul titanilor!** Primul derby îi poate aduce față în față pe doi dintre cei mai iubiți fotbaliști ai Rapidului și a lui Dinamo
  • Publicat:
  • Actualizat:

DinamoRapid, primul derby al sezonului, îi poate aduce față în față pe Marius Niculae și Daniel Pancu, doi dintre jucătorii simbol ai celor două cluburi în epoca modernă. Atât unul, cât și celălalt sunt adulați de galeriile echipelor la care joacă, fiecare are amintiri plăcute din derby-uri și, mai ales, amândoi sunt, la ora asta, golgheteri: Marius cu cinci, iar Daniel cu trei goluri. Iar forma lor amintește de perioadele de vârf, atunci când unul juca la Sporting, iar celălalt la Beșiktaș, câștigând titluri și înscriind în competițiile europene.

Într-o bătălie a cifrelor, în ciuda faptului că este mai tânăr cu trei ani, Marius Niculae se poate lăuda cu un sensibil avantaj: mai multe meciuri și mai multe selecții și goluri în Liga I și pentru echipa națională, dar Pancu poate răspunde oricând că a fost cu adevărat decisiv în două partide cruciale în care Rapid i-a luat lui Dinamo un titlu de campioană și o Cupă.

Unul a fost idol pentru Ronaldo, celălalt l-a impresionat pe Mourinho

Oricum carierele celor doi se aseamănă întrucâtva, cei doi cunoscând, aproximativ în același timp, perioadele de suișuri și coborâșuri. Cert e că la mijlocul anilor 2000 reprezentau și unul, și celălalt jucători de mare valoare, indispensabili echipei naționale și foarte apreciați în fotbalul european. Niculae era o certitudine la Sportingul lui Bölöni și un reper pentru Cristiano Ronaldo, actuala vedetă a fotbalului mondial. Pancu a fost la un moment dat în atenția lui Jose Mourinho după o evoluție excelentă într-un Chelsea – Beșiktaș, și, deloc de ignorat, actualul rapidist s-a numărat printre favoriții lui Del Bosque, atunci când actualul selecționer al campioanei mondiale, Spania, îi pregătea pe turcii de pe Inönü.

Fiecare a refuzat intenția de ofertă venită din tabăra adversă

Interesant este și că în anumite momente ale carierei, atât Niculae, cât și Pancu au fost „tatonați” de rivali pentru o mutare spectaculoasă și neașteptată a lui „Săgeată” în Giulești și a lui „Pancone” în „Ștefan cel Mare”. Și unul, și celălalt au refuzat, preferând ca după fiecare „escapadă” internațională să revină acolo unde ei au considerat mereu că este acasă, Marius în „Ștefan cel Mare” și Daniel în Giulești. Paralelismul este aproape de perfecțiune, dacă spunem că și unul, și celălalt s-au bucurat de curând de faptul că soțiile au născut câte o fetiță, astfel că fiecare dintre ei are cui să-i dedice eventualele goluri marcate în derby-uri.

La 31, respectiv 34 de ani, Marius Niculae și Daniel Pancu monopolizează încă atenția și dovedesc la fiecare meci că sunt ceea ce putem numi fotbaliști de rasă, capabili oricând să decidă un meci.

Derby-urile în care cei doi au fost decisivi

Niculae și Pancu s-au aflat în patru meciuri față în față din totalul de 11 întâlniri Dinamo – Rapid strânse de dinamovist, respectiv 15 adunate de rapidist.
Câte cinci goluri au marcat cei doi atacanți în derby-urile adunate de fiecare de-a lungul timpului. Atunci când Pancu și Niculae s-au aflat în același timp pe teren (în tabere adverse, firește) și meciul nu s-a terminat fără goluri (cazul derby-ului din campionat, 13.08.2000) unul, celălalt sau amândoi și-au trecut numele pe tabela de marcaj. Câte o dată în campionat și un gol marcat de fiecare în Cupă.

Marius Niculae (31 de ani)
Meciuri / goluri în L1: 166 / 68
Meciuri / goluri în străinătate: 138 / 30
Meciuri / goluri în națională: 38 / 13
Meciuri / goluri în cupele europene: 31 / 13
Trofee cucerite: 5 (1 titlu al României,
2 Cupe ale României, 1 titlu al Portugaliei,
1 Cupă a Portugaliei)
Derby-uri dinamovisto-rapidiste jucate:
11 (9 în campionat + 2 în Cupă)
Goluri în derby-urile dinamovisto-rapidiste:
5 (2 în campionat + 3 în Cupă)

Daniel Pancu (34 de ani)
Meciuri/goluri în L1: 190 / 63
Meciuri/goluri în străinătate: 185 / 34
Meciuri/goluri în națională: 27 / 9
Meciuri/goluri în cupele europene: 38 / 14
Trofee cucerite: 5 (1 titlu al României,
3 Cupe ale României, 1 titlu al Turciei)
Derby-uri dinamovisto-rapidiste jucate:
15 (12 în campionat + 3 în Cupă)
Goluri în derby-urile dinamovisto-rapidiste:
5 (3 în campionat + 2 în Cupă)

4 partide i-au avut pe cei doi față în față. De trei ori în campionat (09.05.1999, Dinamo – Rapid 0-1, gol Pancu); 13.08.2000, Dinamo – Rapid 0-0; 18.03.2001, Rapid – Dinamo 2-2, un gol Niculae) și o dată în Cupă (29.11.2000, Dinamo – Rapid 2-1, câte un gol fiecare)

7 meciuri au jucat cei doi împreună la echipa națională, adunând, ca și coechipieri, 205 minute. Într-un amical România – Grecia, disputat în 2002, Niculae l-a schimbat pe Pancu la pauză

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×