Sânmartean a fost iar unul dintre cei mai buni elevi ai lui Hizo. Vaslui a reușit remiza la Roma, iar Sânmărtean spune că jucătorilor nu le venea să creadă că au dat două goluri pe Olimico: „Puteam câștiga dar am făcut pasul înapoi, specific românilor”
„Un meci destul de greu, prima repriză le-a aparținut lor. În partea a doua am avut mai mult curaj, pe un fond bun al nostru. Am reușit să revenim și să marcăm de două ori. Nu ne venea să credem că am dat două goluri pe Olimpico, eram cu toți uluiți. Este pentru a treia oară când revenim de la 0-1. Se vede o schimbare în jocul nostru față de sezonul trecut când întoarceam greu un rezultat. Puteam să obținem o victorie mare, dar am făcut pasul înapoi, tipic fotbalului românesc„, a declarat Sânmărtean pentru ProSport
„Un rezultat mare si un joc foarte bun” „Ei au pus presiune pe noi și au reușit să ne egaleze. Eu am jucat puțin mai defensiv pentru că trebuia să îmi ajut fundașul stânga improvizat, Mili. Un rezultat mare și un joc foarte bun„, a mai spus mijlocașul
Golurile au fost marcate de Cisse ’35 (penalti) și Sculli ’71, pentru Lazio, respectiv Wesley ’59, ’63 (penalti), pentru FC Vaslui.
Cartonașe galbene: Gonzalez ‘6, Ledesma ’61, Matuzalem ’65, Kozak ’79 / Temwanjera ‘4, Balaur ’34, Yero Bello ’83
Cartonaș roșu: Zauri ’62
Au evoluat următoarele echipe:
Lazio: Marchetti – Zauri, Diakite, Dias, Lulici – Gonzalez (Konko ’81), Ledesma, Matuzalem, Sculli (Hernanes ’80) – Cisse, Rocchi (Kozak ’67). Antrenor: Edoardo Reja.
FC Vaslui: Cerniauskas – Milanov, Balaur, Farkas, Milisavljevici – Zmeu (R. Costin ’86), Pavlovici – Adailton (Buhăescu ’90+2), Wesley, Sânmărtean – Temwanjera (Yerro Bello ’77). Antrenor: Viorel Hizo.
Partida a fost arbitrată de olandezul Eric Braamhaar.
În cealaltă partidă din această grupă, Sporting Lisabona a învins, în deplasare, cu scorul de 2-0, pe FC Zurich.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER