Primul succes din acest sezon al F2!** Mihai Marinescu a câștigat cursa de la Monza! Bucuria, umbrită de o GAFĂ‚ a organizatorilor

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Paula Rusanu
Primul succes din acest sezon al F2!** Mihai Marinescu a câștigat cursa de la Monza! Bucuria, umbrită de o GAFĂ‚ a organizatorilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pornind din pole-position, Mihai Marinescu a făcut o cursă excepțională reușind să revină pe locul 1 după ce inițial a pierdut poziția în fața lui Alex Brundle. Datorită victoriei din prima cursă a weekendului de la Monza, pilotul brașovean a urcat patru poziții în clasamentul general al Formulei 2 și se află pe locul 4.

O zi excelentă pe unul din cele mai rapide circuite din lume, așa se poate rezuma a doua zi din a șaptea etapă a sezonului. În calificările de dimineață, Mihai a stabilit timpul de referință și a plecat din pole position pentru prima dată în acest sezon. A urmat apoi prima șicană și virajul Biassono unde Mihai a pierdut locul 1 în favoarea lui Alex Brundle. Britanicul a condus cursa până în turul doi, când Mihai l-a depășit și ulterior a reușit să se distanțeze fără probleme. Din cele 21 de tururi, cât a măsurat prima cursă de la Monza, Mihai a fost la conducere 19 tururi oferind un adevărat regal pe circuitul unde a acumulat cei mai mulți kilometri de-a lungul carierei.

Pilotul român a fost însoțit pe podium de Mirko Bortolotti, favoritul local, și Alex Brundle.

Mihai Marinescu: „Din păcate nu m-am putut bucura pe deplin de victoria de astăzi pentru că pe podium am simțit că sunt primul român care câștigă în Formula 2. Nu am putut auzi imnul României, deși acesta este cel mai important moment de pe podium. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje după obținerea pole-positionului și după această mult dorită victorie. Mâine vom concura în cea de a 14 cursă a sezonului și a doua de la Monza (în fiecare weekend din F2 se desfășoară două curse), iar eu sper într-o zi la fel de bună ca cea de astăzi”.

Victoria lui Mihai de la Monza reprezintă cel mai bun rezultat din sportul cu motor românesc pe patru roți. Cursa de duminică poate fi urmărită live la ora 15.40 (România) prin intermediul Sport.ro (tv) și www.sport.ro

Programul ultimei zile a etapei de la Monza/Italia (ora României)

Duminică 2 octombrie

10.00-10.30: Calificări 2

15.40-16.30: Cursa 2

Clasamentul de la Monza:

1. Mihai Marinescu, 21 Laps
2. Mirko Bortolotti, +5.411s
3. Alex Brundle, +6.114s
4. Ramon Pineiro, +7.676s
5. Christopher Zanella, +8.655s
6. Tobias Hegewald, +19.576s
7. Thiemo Storz, +22.622s
8. Jack Clarke, +24.320s
9. Mikkel Mac, +31.739s
10. Luciano Bacheta, +34.480s

Clasament general:

1 Bortolotti, Mirko – 223pts
2 Zanella, Christopher – 163pts
3 Piñeiro, Ramón – 122pts
4 Monras, Miki – 108pts
5 Hegewald, Tobias – 99pts
6 Clarke, Jack – 92pts
7 Bratt, Will – 92pts
8 Marinescu, Mihai – 88pts
9 Brundle, Alex – 71pts
10 Snoeks, Kelvin – 26pts


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×