Gigi Becali s-a despărțit în termeni amiabili de managerul Mihai Stoica, însă șeful Stelei nu pare să regrete foarte tare plecarea acestuia. Patronul roș-albaștrilor se bucură că de acum încolo nu va mai fi constrâns să nu discute cu Victor Pițurcă, selecționerul fiind una dintre persoanele cu care MM se află în conflict deschis de mai multă vreme
„Pot să revin la relațiile de prietenie cu Pițurcă odată cu plecarea lui Meme”, a declarat Becali la gsptv.
De altfel, regretele reduse ale lui Gigi Becali vizavi de plecarea lui MM au ca justificare faptul că patronul stelist nu mai credea nici el în abilitățile manageriale ale acestuia, lucru exprimat public: „Meme nu mai e ce a fost”.
Șeful Stelei a mai spus și că nu este un fan al metodelor de motivare a jucătorilor utilizate de Ilie Stan.
„Chiar dacă Ilie Stan le-a pus filme în vestiar jucătorilor pentru a-i îmbărbăta, eu nu cred în astfel de metode”, Gigi Becali la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER