„Să-i vezi cu înfățișarea sălbatică în haine care amintesc costumul roman, cu toporul atârnând la chimir, te-ai indigna găsindu-i, sub o așa înfățișare, atât de fricoși și slabi. (…) Un caporal, îmbrăcat în tunică austriacă, îi pune pe fugă sau îi adună la un loc, ca pe niște turme fricoase, pe niște oameni mari și cari ți se par puternici, cari ar avea înfățișarea unor copii ai libertății, dacă ochii lor n-ar trăda aservirea și dacă robia nu i-ar fi făcut să creaÂză și ei că sunt slabi”. Salaberry, călător prin țările românești pe la 1820, vorbea în însemnările sale despre locuitorii acestor ținuturi, dar tabloul, cu mici retușuri, seamănă izbitor cu arbitrajul românesc al anului 2011. Privindu-i în echipamentul lor sobru, cu privirea fioroasă și intransigenți pe teren, te-ai indigna găsindu-i, vorba marchizului, atât de fricoși și slabi pe arbitrii români. Pentru ei nu e nevoie de un caporal în tunică austriacă. Un șef, oricare ar fi el, e suficient ca să le bage spaima-n oase.
Ceea ce se întâmplă la meciurile din Liga I de la arestarea lui Vasile Avram e o nebunie, dar și, în același timp, consecința directă a unui îndelungat proces de selecție. Asta și-au dorit cu toții – șefi de cluburi, de federație și de ligă – asta au obținut: o turmă fricoasă, niște oameni mari, în ochii cărora se citește aservirea. Descinderile DNA, legarea lui Avram, anunțata venire a lui Crăciunescu au fost suficiente pentru ca breasla să intre într-o degringoladă totală. La 24 de ore după reținerea fostului șef, brigada de la Târgu-Mureș făcea o execuție cu public a gazdelor. O avalanșă de greșeli, unele inexplicabile, culminând cu dezastrul lui Hațegan la CFR – Petrolul, vădește deruta unor oameni dresați să judece după comenzi și nu după legile jocului.
Ce va fi fost în mintea brigăzilor care au măcelărit meciurile din Liga I în ultimele zile? E greu de crezut că, în plin scandal, știind că pot fi oricând filați, cei care se învârt în fotbal mai îndrăznesc lucruri dubioase. Dar reflexele au luat locul comenzilor explicite. Târgu-Mureș și CFR plătesc acum pentru că, pe vremea „fostului”, erau favorizate. Mai bine greșim împotriva celor care l-au supărat pe noul șef decât în favoarea lor, nu? E o joacă interminabilă, o roată care nu se oprește niciodată. DNA a agitat puțin apele, le-a strecurat multora un fior pe șira spinării, dar, pentru acești oameni pe care robia i-a făcut să creadă că sunt slabi, evenimentele din ultimele zile au venit prea târziu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER