Emoții pentru echipa feminină de gimnastică în această dimineață la antrenamentul de rutină susținut la Tokyo, unde peste trei zile debutează Campionatul Mondial. Cătălina Ponor, cea mai experimentată gimnastă din lot a suferit o accidentare la gleznă stângă. La finalul exercițiului la bârnă, tripla campioană olimpică a acuzat dureri la piciorul stâng, fiind consultată de medicul echipei care i-a aplicat o pungă cu gheață. Cătălina nu a mai continat antrenamentul și după o scurtă discuție cu antrenorul coordonator, Octavian Bellu a părăsit sala de antrenament. Deocamdată nu se cunoaște cât de gravă este accidentarea și nici dacă va putea evolua în concursul de calificări. După ce campioana olimpică la sol Sandra Izbașa a ratat participarea la Mondiale din cauza unor probleme de sănătate, accidentarea Cătălinei ar fi a doua mare lovitură pentru echipă.
Echipa feminină de gimnastică va debuta la Mondiale vineri, în sesiunea de calificări, punctajul obținut aici putându-le propulsa pe fete în finala la individual compus, finala pe echipe și finalele pe aparate. Mondialele din acest an contează și pentru calificarea la Jocurile Olimpice, primele opt echipe urmând să obțină direct biletul pentru Londra 2012.
UPDATE: ” Se pare că nu este nimic grav. A făcut o radiografie în urma unei dureri apărute la o gleznă, probabil după o forțare. Nu are nimic osos, fiind sub tratament antiinflamatoriu. Credem că va fi bine până la ora concursului!”, a declarat președintele FRG, Adrian Stoica, pentru ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER